Simona Halep, despre cel mai jenant moment din cariera ei: „Atunci m-am simţit penibil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a mărturisit că de multe ori nu este mândră de ceea ce face pe teren, referindu-se la ieşirile ei nervoase, însă un moment a fost cu adevărat ridicol.

În timpul turneului Indian Wells 2015, pe care Simona l-a şi câştigat, Halep a avut parte de un moment stânjenitor. "Jucam cu Pliskova, reuşisem un joc şi era 5-3, dar eu credeam că am câştigat meciul. Uitasem scorul. Îmi făcusem şi cruce şi mergeam spre fileu pentru salut, când arbitrul mi-a zis că nu e gata. M-am simţit jenată. A fost şi Ion Ţiriac la meci şi mi-a zis, <Halep, îţi faci cruce după ce câştigi>. M-am simţit penibil pe moment, dar apoi am râs", a spus Simona Halep într-un interviu acordat DigiSport.

Ea a mai afirmat că în ultimul timp urmăreşte foarte mult turneele masculine şi că iubeşte stilul de joc al lui Roger Federer, dar şi ambiţia lui Andy Murray. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend