Simona Halep: "Am nevoie de un meci ca să-mi reamintesc stilul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep, locul 3 WTA, va juca în această seară la Stuttgart împotriva Garbinei Muguruza, sportiva din Spania pe care nu a reuşit încă să o bată.

Halep a pierdut la dublu cu Belinda Bencici şi va juca în această seară împotriva Garbinei Muguruza, din Spania. 

"Am nevoie de un meci, să-mi reamintesc stilul. Ai mai mult timp să gândeşti pe zgură", o suprafaţă lentă, a declarat Halep.

"Totul este diferit. Mă simt bine pe zgură şi pot câştiga meciuri. Dar îmi trebuie câteva partide de adaptare. Mă aşteaptă un meci greu. Toată lumea joacă tenis de înalt nivel. Aşa că va fi dificil. Dar am şansa mea şi sigur voi lupta pentru ea. Nu vreau să mă gândesc acum la Roland Garros", a continuat Halep.

Ea a precizat că nu îşi face un plan strict înaintea unei partide, pentru că îi place să fie creativă pe teren. "Am un plan, dar nu unul strict. Îmi place să fiu creativă", a spus jucătoarea română.

Halep s-a plâns de faptul că îi este greu să fie o celebritate într-o ţară mică, precum România. "După French Open (n.r. - ediţia de anul trecut, la care a fost finalistă) a fost un «boom». România este o ţară mică şi sunt recunoscută pe stradă. Am acum experienţă cum să mă descurc în această situaţie, dar nu este uşor. Sunt multe lucruri cu care să mă adaptez în afara terenului şi să mă relaxez. Obişnuiam să fiu foarte stresată să vorbesc cu voi (n.r.- mass-media)", a recunoscut Simona Halep.

Adversara jucătoarei române în manşa a doua a turneului de la Stuttgart va fi spaniola Garbine Muguruza. Ocupanta locului 20 WTA a jucat deja un meci în turul I, câştigat, marţi, în faţa sportivei cehe Barbora Strycova, locul 23 WTA, în timp ce Simona Halep a fost acceptată direct în manşa secundă, în urma statutului ei de cap de serie numărul 2.

Muguruza se declară foarte relaxată înaintea meciului cu Halep, nu datorită avantajului celor două succese anterioare obţinute în faţa româncei. Spaniola născută în Venezuela spune că abordează întotdeauna fără presiune o partidă cu o jucătoare de top, pentru că nu are nimic de pierdut la astfel de întâlniri.

Simona Halep şi Garbine Muguruza se vor întâlni miercuri seara pentru a treia oară. În primele două meciuri, Muguruza s-a impus la Wuhan, în turul doi, în 2014, scor 2-6, 6-2, 6-3, şi în februarie, în Fed Cup, scor 6-4, 6-3. Aceste partide au avut loc pe suprafeţe rapide, în timp ce turneul din Germania este pe zgură.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie