Simona Halep "a sunat un prieten" ca să afle cum poate să o învingă pe Petra Kvitova. Ce note şi-a acordat Simona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

România a pierdut cu 3-2 în faţa Cehiei, dar Simona Halep a fost cea care ne-a adus în avantaj la începutul zilei de duminică.

După eşecul cu Pliskova de sâmbătă, Simona Halep a decis să apeleze la sfaturile antrenorului ei, Darren Cahill, simţind că are probleme de încredere. "Am discutat cu Darren Cahill, mi-a spus ce am greşit ieri şi ce trebuie să fac azi. Am reuşit să pun în practică ce mi-a spus şi cred că a fost un sfat foarte bun. Meciul de azi sper să fie un restart pentru mine. Darren chiar mi-a zis că de azi începe anul pentru mine. Mă simt mai bine şi am încredere că pot să continui în ritmul ăsta", a explicat ea.

"Am fost un pic mai hotărâtă azi, mi-a prins bine meciul de ieri, chiar dacă l-am pierdut. În momentele importante am avut mai mult curaj. Spiritual am luat ceva din jocul Monicăi de ieri, pentru că eu nu pot să joc precum ea. E foarte greu să încep să dau slice într-un meci atât de important. Tactic am ştiut că trebuie să îi înalţ un pic mingea, pentru că dacă dădeam drept e mult mai înaltă şi dă mult mai puternic. Am jucat de mai multe ori cu Kvitova şi ştiam ce trebuie să fac. A fost un meci bun, încep să îmi revin pentru că am jucat destul de intens două zile la rând", a spus Simona Halep, la conferinţa de presă de după meciul cu Petra Kvitova.

Simona Halep şi-a acordat următoarele calificative după meciul cu Kvitova: "Forehand - nota 8, rever - 10, deplasare în teren - aproape de 9, mental - poate 8-9, serviciu - 7-8".

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul