Simona Halep a câştigat finala de la Shenzen! Partida nu a fost transmisă la TV şi s-a jucat fără spectatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO AFP

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat a doua oară turneul de categorie WTA International Shenzhen Open, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-1, 2-6, 6-0, pe deţinătoarea titlului, sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 47 WTA şi cap de serie numărul 6. Acesta este al 16-lea trofeu din cariera jucătoarei române.

Simona Halep s-a impus în trei seturi împotriva Katerinei Siniakova, într-o finală disputată în condiţii cu totul speciale.

Din cauza vremii nefavorabile, meciul a fost mutat în sală, s-a disputat în prezenţa oficialilor şi partida nu a putut fi transmisă la televizor. 

Simona Halep a câştigat 163.260 de dolari pentru acest succes şi va avea de luni 6425 de puncte în clasamentul WTA, menţinându-se pe primul loc în clasament. 

Halep a reuşit două break-uri, unul la scorul de 2-1 şi celălalt la scorul de 4-1 pentru a-şi trece primul set pe tabelă, după 25 de minute.

În setul al doilea, Siniakova a avut prima ei minge de break în acest meci la scorul de 2-1. Jucătoarea cehă a fructifcat-o, dar şi-a pierdut imediat serviciul. Siniakova a mai câştigat o dată pe serviciul Simonei Halep, apoi a luat toate ghemurile, impunându-se cu 6-2, după 53 de minute.

Decisivul a început cu un break al Simonei Halep. Liderul WTA a fost apoi de neoprit în a-şi lua revanşa în faţa jucătoarei cehe. Românca a încheiat partida cu 6-0, după o oră şi 13 minute de joc.

Video şi foto de la finala „obscură“ de la Shenzen

Desfăşurarea livetext a partidei

Setul 3, 6-0 Simona Halep

5-0 Halep, care e cu o mână pe trofeu. 

4-0 în favoarea numărului unu mondial. 

3-0 pentru Simona care se desprinde. 

1-0 pentru Halep, care începe în forţă decisivul, cu un break la 15. 

Setul 2, 6-2 Katerina Siniakova. 

6-2 pentru Siniakova, care răspunde cu un set câştigat în 27 de minute. Finala merge în set decisiv. 

5-2 conduce Siniakova care se apropie de câştigarea setului al doilea. 

4-2 pentru Siniakova, care a reuşit încă un break. 

3-2 Siniakova, Halep a recuperat breakul pierdut şi va servi pentru egalare. 

3-1 pentru jucătoarea din Cehia, care a reuşit primul break al său. 

2-1 în favoarea Katerinei Siniakova. 

1-1 după primele două jocuri, ambele tenismene au câştigat pe serviciu. 

Setul 1, 6-1 Simona Halep

6-1 pentru jucătoarea din România, care a avut nevoie de doar 25 de minute pentru a închide primul set. 

4-1 în favoarea Simonei Halep, care rupe echilibrul în primul set cu un break. 

2-1 pentru Simona, fiecare jucătoare şi-a ţinut serviciul. 

1-0 pentru Halep, care a deschis partida la serviciu

Pentru că sala este prea mică, chinezii nu produc meciul pentru televiziuni şi nici spectatorii nu pot urmări partida dintre Simona Halep şi Katerina Siniakova, locul 47 WTA. Aceştia au fost anunţaţi că îşi vor primii banii pe bilete înapoi. 

Adevarul.ro vă va ţine la curent cu desfăşurarea scorului. 

După finala la simplu se va juca şi finala de dublu între perechile Simona Halep / Irina Begu şi Katerina Siniakova / Barbora Krejcikova. 

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”