Sharapova şi-a amintit de Halep: ce a spus Maria după ce a fost eliminată în optimile de la US Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusoaica de 30 de ani a făcut trei victime la Flushing Meadows, Halep (2 WTA), Babos (59 WTA) şi Kenin (139 WTA), însă primul succes i-a adus cea mai mare satisfacţie.

Proba feminină de la US Open a rămas fără două dintre vedete: Maria Sharapova (146 WTA) şi Garbine Muguruza (3 WTA). 

Rusoaica de 30 de ani a fost învinsă de Anastasija Sevastova (17 WTA), scor 7-5, 4-6, 2-6. Pentru Sharapova urmează o urcare importantă în clasamentul mondial, ea urmând să ajungă pe locul 100 WTA. 

După eşecul din optimi, Maria a spus că prima victorie de la US Open 2017, cea împotriva lui Halep, a fost cea mai specială: „Noaptea de luni a fost una specială pentru mine. Mereu mi-o voi aminti“. 

Sharapova a făcut şi o analiză a parcursului pe care l-a avut la Flushing Meadows: „E minunat că am fost prezentă din nou la un turneu major. A fost o oportunitate incredibilă. Am dat tot ce am avut mai bun şi pot fi mândră de ce am făcut. Cred că au fost multe lucruri pozitive. Am jucat patru meciuri în faţa unui astfel de public. Chiar mi-a lipsit asta. Am venit aici fără să joc multe meciuri. Cu toţii ştim asta. Nici nu m-am antrenat foarte mult. Evident, sunt mereu dezamăgită atunci când pierd, dar, uitându-mă la ce s-a întâmplat în această săptămână, pot fi fericită“.

Într-o altă partidă din optimi, Muguruza a pierdut în faţa lui Kvitova (14 WTA), scor 6-7, 3-6. Muguruza e acum pe locul 1 în ierarhia virtuală WTA, dar poate fi detronată fie de Svitolina, fie de Pliskova, în funcţie de rezultatele de la US Open.

Mai multe pentru tine:
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie