Serena Williams îşi expune cel mai important moment al vieţii: HBO va difuza documentarul „Being Serena“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai bună jucătoare din istoria tenisului feminin a trecut printr-un episod în care i-a fost pusă viaţa în pericol.

Serena Williams a trăit la finalul anului 2017 cea mai mare bucurie şi anume naşterea primului ei copil. Din păcate pentru americanca de 36 de ani, episodul a fost urmat de un coşmar. 

Din cauza unor complicaţii, fosta ocupantă a locului 1 WTA a suferit enorm şi, după cum a mărturisit chiar ea, s-a temut pentru viaţa sa. Momentul a fost depăşit cu bine de Williams care, între timp, a şi revenit pe terenul  de tenis, chiar dacă prestaţiile sale n-au fost la nivelul celor avute înainte de naştere.

Acum, tot ce ţine de subiectul naşterii primului copil, de la momentul în care Serena a aflat că e însărcinată până la revenirea ei pe teren, va fi expus într-un documentar realizat de HBO Sports şi grupul IMG. 

Producţia „Being Serena“ cuprinde cinci episoade şi premierea serialului e programată pentru data de 2 mai.

VEZI TEASER-UL DOCUMENTARULUI

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție