Serena Williams are planuri măreţe. Pregăteşte o superlovitură prin care va intra definitiv în istoria tenisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serena Williams nu are rival în circuitul feminin de tenis, dar asta nu o împiedică pe americanca de 34 de ani să vrea şi mai mult.

Serena şi-a făcut public programul pentru anul 2016, anunţând la ce turnee va participa. în planul ei sunt cele 4 de Premier Mandatory (Indian Wells, Miami, Beijing si Madrid), 3 dintre cele 4 de Premier 5 ramase (Roma, Montreal si Wuhan), cele 3 turnee de Grand Slam (Ronald Garros, Wimbledon şi US Open), precum si  Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, dar si la Turneul Campioanelor de la Singapore. 

Singurul turneu important care lipseşte din calendarul Serenei este cel de la Cincinnati, pe care l-a câştigat anul trecut după o finală cu Simona Halep. Serena nu va participa la Cincinnati pentru că acesta la scurt timp după încheierea Olimpiadei, acolo unde americanca are de gând să stabilească un nou record. 

Ea vrea să devină prima jucătoare din lume care câştigă de două ori Jocurile Olimpice şi de aceea se va concentra foarte mult pe această competiţie. Conştientă că valoarea îi permite să-şi adjudece aurul la Rio, Serena a spus deja pas turneului de la Cincinnati, pentru a nu-i încurca pe organizatori şi pentru a avea timp liber până la US Open. 

Până acum nicio jucătoare nu a reuşit să câştige două medalii olimpice în competiţia de simplu. Serena Williams (2012) are una singură, la fel ca Elena Dementieva (2008), Justine Henan (2004), Venus Wlliams (2000), Lindsay Davenport (1996), Jeniffer Capriati (1992) şi Steffi Graff (1988). 

Serena Williams are însă şi trei titluri olimpice la dublu, alături de sora sa, Venus.

Vezi AICI ce a făcut Simona Halep ieri, în America, alături de antrenorul ei, Darren Cahill

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire