Sepsi - CFR Cluj: Liderul se încurcă la Sfântu Gheorghe! Dan Petrescu a schimbat iar echipa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au învins Celtic, la mijlocul săptămânii trecute, şi s-au calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, CFR Cluj s-a împiedicat de Sepsi, într-un meci din etapa a şasea a Ligii I.

Dan Petrescu nu a renunţat la 'rotaţia cadrelor' şi a schimbat încă o data apropae toată echipa care a reuşit minunea de pe Celtic Park. Cu titularii odihniţi pentru duelul cu Slavia Praga de marţi, CFR a început bine meciul şi a deschis scorul încă din minutul 10 prin Alexandru Păun. Gazdele au egalat la una dintre puţinele oportunităţi pe care le-au avut prin Dylan Flores (31). 

CFR a fost echipa mai bună până la finalul meciului, a dominat meciul aproape în totalitate, dar nu a reuşit să mai înscrie în ciuda numeroaselor oprtunităţi avute şi partida s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Sepsi: Fejer – R. Dimitrov (Bouhenna ’67), Barisic, Tincu, Fl. Ştefan – Kilyen (Gal-Andrezly ’15), G. Vaşvari, Dylan Flores, Carnat – Safranko, Karanovic (Salli ’73). Antrenor: Csaba Laszlo.

CFR Cluj: Vâtcă – Butean, A. Mureşan, Cestor, Peteleu – Itu (L. Aurelio ’71), Hoban, Păun – M. Pereira (Ţucudean ’85), Rondon, V. Costache (Petrila ’68). Antrenor: Dan Petrescu

Cartonaşe galbene: Barisic ’45 / Costache ’30, Păun ’35, Cestor ‘57

Arbitri: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene - Florin Ovidiu Mazilu

Ieri s-au jucat meciurile Hermannstandt - Clinceni 2-1 şi Chindia - Dinamo 3-2

Clasament

1. CFR Cluj      6 4 2 0 14 - 4 14

2. Viitorul          5 3 2 0 13 - 6 11

3. Poli Iaşi        5 3 2 0 6 - 1 11

4. Gaz Metan   5 2 3 0 7 - 4 9

5. FC Botoşani 5 2 3 0 11 - 6 9

6. U Craiova     5 3 0 2 7 - 5 9

7. Sepsi            6 1 5 0 5 - 4 8

8. Astra             5 2 1 2 6 - 6 7

9. Hermannstadt 6 2 0 4 9 - 14 6

10. Voluntari       5 1 2 2 5 - 7 5

11. FCSB         5 1 1 3 6 - 10 4

12. Chindia       6 1 1 4 7 - 13 4

13. Clinceni      6 1 0 5 9 - 16 3

14. Dinamo       6 1 0 5 6 - 15 3

Mai multe pentru tine:
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%