Sebastian Leob a sărit cu coarda în Noua Zeelandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Participanţii la Raliul Noii Zeelande au avut parte de o experienţă extrem de interesantă la sosirea în ţara aflată în emisfera Sudică. În frunte cu Sebastien Loeb, campionul mondial en-titre, ei au efectuat salturi în gol legaţi cu o coardă elastică.

Vineri va debuta Raliul Noii Zeelande, etapă contând pentru Campionatul Mondial. Pentru a pregăti maşinile şi a se adapta la fusul orar, majoritatea piloţilor şi a echipelor au sosit în Insulele de la capătul Lumii încă de luni. Organizatorii au dorit să le facă o surpriză, invitându-i să facă o plimbare pe mare, cu un velier, iar apoi să sară legaţi cu o coardă elastică.

Printre cei care au participat la această acţiune s-a numărat şi campionul mondial Sebastien Loeb. Francezul a mai efectuat salturi de acest fel în alte două rânduri. Aşa că nu i-a fost teamă să se desprindă de la Harbour Bridge din Auckland. "Nu am sărit de mare înălţime, ca de obicei, însă a fost interesant". Printre cei care nu au participat la salt s-a numărat finlandezul Mikko Hirvonen. El a explicat că a mai făcut astfel de sărituri şi că nu ţine morţiş să mai încerce astfel de experienţe.

De remarcat că întrecerea ambarcaţiunilor a fost câştigtă de Ford.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO