Seară ghinionistă pentru echipele româneşti. Rezultatele din Liga Europei.

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seară ghinionistă pentru echipele româneşti. Rezultatele din Liga Europei.

Doar Twente şi Steaua au terminat jocul fără să marcheze un gol. În celelalte jocuri ale primei părţi a serii din Europa League, toate formaţiile au găsit calea către gol. Lazio Roma a excelat în deplasarea de la Sofia, reuşind să puncteze de patru ori în poarta celor de la Levski. Şahtiorul lui Mircea Lucescu a trecut lejer, cu 4-1, de Partizan Belgrad, Werder a surclasat Bilbao, iar francezii de la Lille i-au zdrobit pe cei de la

După 0-0 la Braşov, într-un meci presărat cu multe faze de poartă, steliştii au oferit un nou meci atractiv.

Perez, Stancu, N'Kufo şi Kapetanos s-au întrecut în ratări, dar Zapata a blocat tot şi a ajuns la al cincilea meci la rând fără gol primit.

Surdu este urmărit de ghinion. După ce a pierdut echipa în faţa grecului Kapetanos, Surdu a fost în sfârşit aseară titular, însă s-a reaccidentat la glezna dreaptă şi a fost nevoit să părăsească terenul.

Argăseală a fost moderat în declaraţii. „Trebuie să avem răbdare, această echipă nu s-a legat încă. Nu am învins pentru că am ratat mult. Echipa va juca altfel după revenirile lui Tănase, Emeghara, Ovidiu Petre. Oricum, suntem în creştere", a spus preşedintele Stelei.

Stoichiţă îi mulţumeşte lui Zapata: „Am făcut un joc frumos, pe care-l puteam câştiga atât noi, cât şi ei. Din minutul 65 n-am mai fost la fel de omogeni, de aceea au avut şi ei câteva ocazii mari. Îmi felicit jucătorii şi acun înţeleg ce înseamnă de fapt Twente Enschede.Zapata ne-a dăruit un egal în seara asta. Îi urez la mulţi ani şi îl felicit".

Antrenorul Stelei a fost obligat să schimbe aşezarea a unora dintre fotbalişti din cauza problemelor de lot. Bănel Nicoliţă a jucat fundaş dreapta, iar Romeo Surdu a trecut mijlocaş stânga.

Cei doi s-au descurcat destul de bine, ambii fiind atraşi de ofensivă, mai ales în prima repriză.

Deşi era indisponibil, Cristi Tănase a păşit pe gazonul lui Twente. Nu pentru a juca, ci pentru un scurt antrenament.

Stoichiţă a decis ca Tănase să nu piardă timpul şi să se pregătească şi în Olanda. Mijlocaşul Stelei a efectuat alergări uşoare înainte de meci.

Un suporter al Stelei a mers, înaintea meciului, la Gigi Becali ca să-i ceară un bilet de intrare, pe motiv că este fanul său.

După ce a primit biletul de la latifundiarul din Pipera, în rucsacul fanului respectiv a fost găsit un banner pe care scria: "Becali, pleacă!".

Becali, contestat şi la Amsterdam

Suporterii Stelei l-au atacat pe Gigi Becali şi în Olanda.

Astfel, ei au afişat mai multe bannere anti-Becali şi s-au costumat în hainele „femeii cu coasă", scriind pe o pancartă: „Te caut!". Mai mult, în „Cartierul Roşu" din Amsterdam, ultraşii au mai pictat un mesaj: „Gigi, ţi-am văzut fetele în vitrină!".

Înfrângeri consecutive

În cea de-a doua confruntare româno-batavă a serii, CFR Cluj a pierdut în deplasare, scor 0-1, partida cu formaţia olandeză PSV Eindhoven, după un gol marcat în debutul întâlnirii de Bakkal.

Nici Dinamo nu a avut o seară bună, "câinii" bifând prima înfrângere din Liga Europa, în faţa celor de la Panathinaikos. Grecii s-au impus cu 1-0. Dinamo putea obţine egalul, însă Niculescu a ratat penalty-ul acordat în minutul 88.

Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău, FC Timisoara, a fost învinsă categoric, pe teren propriu, de Dinamo Zagreb, scor 3-0, rezultat în urma căruia bănăţenii se află pe ultimul loc în Grupa A a Ligii Europa, cu un punct după două jocuri.


Rezultate înregistrate în prima jumătate a serii de Europa League:


Grupa A:

Anderlecht (Belgia) - Ajax Amsterdam (Olanda) 1-1

FC Timişoara (România) - Dinamo Zagreb (Croaţia) 0-3


Grupa B:

Slavia Prague (Cehia) - Lille (Franţa) 1-5

Valencia (Spania) - Genoa (Italia) 3-2


Grupa C:

Hamburg (Germania) - Hapoel Tel-Aviv (Israel) 4-2

Celtic Glasgow (Scoţia) - Rapid Viena (Austria) 1-1


Grupa D:

Sporting Lisabona (Portugalia) - Hertha Berlin (Germania) 1-0

Ventspils (Letonia) - Heerenveen (Olanda) 0-0


Grupa E:

AS Roma (Italia) - ŢSKA Sofia (Bulgaria) 2-0

Fulham (Anglia) - FC Basel (Elveţia) 1-0


Grupa F:

Dinamo Bucureşti (România) - Panathinaikos (Grecia) 0-1

Galatasaray (Turcia) - Sturm Graz (Austria) 1-1


Grupa G:

Levski Sofia - Lazio 0-4

Salzburg - Villarreal 2-0


Grupa H:

Twente - Steaua 0-0

Şerif - Fenerbahce 0-1


Grupa  I:

AEK - Benfica 1-0

BATE Borisov - Everton  1-2


Grupa J:

Toulouse - Club Brugge 2-2

Şahtior - Partizan 4-1


Grupa K:


FC Copenhaga - Sparta Praga 1-0

PSV - CFR Cluj 1-0


Grupa L:

Werder Bremen - Athletic Bilbao 3-1

Austria Viena - Nacional 1-1