Seară demenţială: 14 goluri în două meciuri de Liga Campionilor. La Manchester s-a jucat o partidă de colecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Optimile Ligii Campionilor au continuat cu două confruntări care, la prima vedere, păreau a fi mai puţin atractive. Pe teren însă, cele patru echipe au oferit un fotbal-spectacol, de cea mai bună calitate.

Englezii nu prea ştiu să se apere, iar Monaco e cea mai ofensivă echipă din Europa. Aşa că, înainte de duelul de pe „Etihad Stadium“, mulţi au pariat pe faptul că ambele echipe vor înscrie. Totuşi, ce a ieşit a depăşit toate aşteptările!

Sterling a deschis scorul în minutul 26 pentru City, dar la pauză tabela a arătat 2-1 pentru Monaco! Imediat după reluare, Falcao putea să facă 3-1 din penalty (50), însă vârful francezilor a tras atât de slab, încât portarul Caballero chiar a reţinut balonul.

Nu s-a făcut 3-1 pentru Monaco, ci 2-2, după ce Aguero a punctat din pasa lui Sterling (58). Oaspeţii au continuat însă să dea tonul pe „Etihad Stadium“ şi au trecut, din nou, în frunte, în minutul 61. A fost însă pentru ultima dată când Monaco a condus. Manchester City a marcat de trei ori, între minutele 71 şi 82 şi a obţinut o victorie electrizantă: 5-3!

Calificarea nu e însă decisă, returul de la 15 martie urmând a fi unul de foc.

VEZI GOLURILE MECIULUI

Liga Campionilor, optimi, marţi

Manchester City - Monaco 5-3
Sterling 26, Aguero 58, 71, Stones 77, Sane 82 / Falcao 32, 61, Mbappe Lottin 40

Leverkusen - Atletico Madrid 2-4
Bellarabi 48, Savici 67-autogol / Saul 17, Griezmann 25, Gameiro 58-penalty, Torres 86

VEZI GOLURILE MECIULUI

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine