Scumpa mediocritate: Ce produce CSM Bucureşti, cu milioane de euro „tocate“ din bani publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Neagu

Când a fost rugată să comenteze faptul că secţia de handbal a clubului CSM Bucureşti „toacă“ nişte sume uriaşe, Gabriela Szabo, preşedintele clubului, şi-a început răspunsul prin a spune, sec: „Performanţa costă!“.

Din păcate, aşa zisele performanţe ale „tigroaicelor“, deocamdată, lipsesc, cu desăvărşire. 

În Liga Campionilor, principala competiţie pentru care a fost asamblată această multinaţională înghiţitoare de milioane de euro, singurul loc 1 a fost câştigat în sezonul 2015-2016. Adică, înaintea sosirii Cristinei Neagu la club. De atunci, au fost două clasări pe 3, în 2016-2017 şi în 2017-2018. 

Acum, aflată doar pe locul 5 din 8 în grupa A, CSM trebuie să joace o „dublă“ cu ŢSKA Moscova, la 26/27 martie (acasă) şi 2/3 aprilie (deplasare), în încercarea de a prinde sferturile. Acolo unde au ajuns deja Esbjerg (Danemarca), Rostov-Don (Rusia), Vipers (Norvegia) şi Gyor (Ungaria). Această ultimă grupare, cu un buget anual de 8 milioane de euro, „consumă“ doar 1,5 milioane din bani publici, completându-şi bugetul cu venituri din sponsorizări. Şi a câştigat Liga Campionilor în 2017, 2018 şi 2019, în timp ce, pe plan intern, a cucerit 12 din ultimele 15 ediţii ale campionatului maghiar!

Banul merge. Ca la stat

La CSM, în schimb, sumele investite în handbal par să fie invers proporţionate cu rezultatele obţinute! Pentru că, după rateurile din Liga Campionilor, mai nou, cea mai bogată echipă din Liga Florilor nici nu mai e capabilă să câştige titlul! În 2019, trofeul a ajuns la Vâlcea, în 2020 nu s-a acordat din cauza pandemiei, iar în 2021 au terminat „tigroaicele“ pe locul 1. În actuala stagiune, în schimb, titlul e pe cale să se piardă din nou! Pentru că, după remiza din ultima etapă, 23-23 cu Bistriţa, CSM a rămas la patru puncte de liderul Rapid. 

Urmează două confruntări de totul sau nimic, în campionat, pentru Neagu şi colegele sale: Rapid - CSM (astăzi, ora 18.00) şi CSM - Vâlcea (12 martie). Practic, formaţiile aflate pe podium se întâlnesc, în aceste confruntări, după care vom afla numele campioanei, în mare măsură. În acest moment, când s-au scurs 15 din cele 26 de etape, Top 5 arată aşa:

1. Rapid 39 de puncte

2. CSM Bucureşti 35 de puncte

3. Râmnicu Vâlcea 31 de puncte (14 meciuri)

4. Buzău 31 de puncte

5. Măgura Cisnădie 30 de puncte (14 meciuri)

Neagu îşi merită banii

Dacă formaţia Primăriei Capitalei nu-şi justifică bugetul uriaş prin rezultatele obţinute, în schimb, Cristina Neagu (33 de ani), cu un salariu lunar de 20.000 de euro, face ceea ce se aşteaptă de la ea: marchează pe bandă rulantă!

În zece din cele 13 meciuri disputate în Liga Campionilor - un meci, cu Rostov-Don, s-a pierdut la masa verde din cauza COVID-ului - Cristina a fost cea mai bună marcatoare a echipei. De altfel, în actuala stagiune, interul-stânga e pe locul 1 în clasamentul marcatoarelor din Ligă, cu 94 de reuşite. 

La CSM, 14 dintre jucătoarele din lotul actual sunt străine. Salariile lor variază de la 7.000 la 11.000 de euro pe lună. Româncele câştigă cam 4.000 - 5.000 de euro lunar, cu excepţia lui Neagu, care are alt statut, având în vedere ce face pe teren.

Investiţiile continuă

Clubul Primăriei nu e descurajat deloc de rezultatele din acest sezon. Şi a început deja campania de achiziţii costisitoare pentru următoarea stagiune. Când vor face parte din lot Kalidiatou Niakaté (Franţa, adusă de la Brest), Marina Sudakova (Rusia, adusă de la ŢSKA Moscova) şi Eliza Buceschi (Rapid). 

Adrian Vasile, pe făraş

Din 2021, Adrian Vasile - foto (39 de ani) antrenează CSM Bucureşti şi naţionala feminină, în paralel. El a fost numit, mai întâi, pe banca „tigroaicelor“, în octombrie 2019. Sub comanda sa, CSM a luat titlul, în 2021. La naţională, Adrian Vasile a avut două contraperformanţe: a ratat calificarea la JO 2020 şi, în decembrie 2021, s-a clasat doar pe locul 13 din 32 la Campionatul Mondial din Spania. Dacă federaţia l-a păstrat în funcţie, în schimb, la CSM, în acest moment, postul său e în pericol! Concret, dacă nu va câştiga meciurile cu Rapid şi cu Râmnicu Vâlcea în campionat, Adrian Vasile, sub contract până în 2023, va fi pus pe liber. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model