Scoțienii, șocați de vestea că Ianis Hagi are cel mai mare salariu de la Rangers: „E un negociator mai bun decât e ca fotbalist”

0
Publicat:

Salariul lui Ianis Hagi e ținut la secret, astfel că jurnaliștii scoțieni oferă informații contradictorii despre suma cu care e remunerat românul la Rangers. Dacă în urmă cu mai multă vreme aceștia au scris că internaționalul nostru nu e în top 10 salarii la gruparea britanică, acum aceștia aruncă bomba: Ianis ar fi cel mai bine plătit jucător din tot lotul.

Ianis Hagi câștigă bine la Rangers, dar joacă tot mai rar. Foto Profimedia

Dezvăluirea că mijlocașul român ar avea salariul peste cel al vedetei Danilo (2,3 milioane de euro) a fost făcută de jurnalistul Graeme Bailey. Informația a fost preluată de mai toată presa scoțiană, Ibrox Noise, titrând: „Veți fi șocați de salariul lui Ianis Hagi la Rangers”. În cadrul articolului, se punctează:   „Nu știm exact cât primește Hagi, dar știm că n-o duce rău. Principala presupunere e că Hagi e un negociator mai bun decât e fotbalist.

Sau poate face ceva în afara terenului care compensează diferența. Oricum ar fi, Hagi e bine mersi, în timp ce Danilo s-ar putea întreba de ce diferența dintre salariile lor e atât de mare. Să discutăm despre Hagi. Face parte dintr-o familie regală a fotbalului. Hagi poartă un fel de bilet câștigător. Când scouterii și fanii îi aud numele, imediat îl asociază cu Hagi senior și cu performanțele lui. Așadar, ce face fiul unui semizeu al fotbalului? Ei bine, pare că îi calcă pe urme tatălui său, în sensul în care fură privirile.

Ianis Hagi, bun pentru marketing

Fotbalul e o afacere, iar Rangers e interesată și să facă bani. Iar asta înseamnă să ai și jucători care fac spectacol. E despre branding. Și nimic nu strigă ‘cumpără-mi tricoul’ mai mult decât o face un jucător interesant precum Hagi”, au scris jurnaliștii scoțieni, citați de ProSport.

Însă Ianis Hagi are probleme la Rangers tocmai din cauza salariului său mare. El nu va accepta prelungirea contractului scadent în această vară, tocmai pentru că șefii clubului vor să-i mai taie din venituri. Fostul mare jucător al echipei din Glasgow, Derek Ferguson, s-a arătat sigur că internaționalul român nu va mai continua pe Ibrox, îndemnându-i pe conducători să demareze căutările pentru un înlocuitor.

Nu mai joacă titular sub comanda noului antrenor

„Lawrence și, mai ales, Hagi, vor trebui să fie înlocuiți în ceea ce se anunță a fi o perioadă de transferuri de vară aglomerată la Rangers. Având în vedere că preluarea clubului va avea loc în curând, se speră că se va deschide o nouă eră în care vor fi recrutați fotbaliști de nivel superior. În ceea ce îi privește pe Hagi și pe Lawrence, aceștia vor avea, fără îndoială, o listă de cluburi din care să aleagă, departe de Glasgow, în încercarea de a-și relansa carierele în altă parte”, a spus Derek Ferguson.

Dacă la bani stă bine, pe teren Ianis Hagi o duce rău. El și-a pierdut locul de titular la Rangers după ce echipa a fost preluată de Barry Ferguson, antrenorul trimițându-l pe gazon în repriza a doua. Așa s-a întâmplat și ieri, când tricolorul a intrat în minutul 88 al partidei pierdute contra lui Hibernian, 0-2.

Mai multe pentru tine:
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi