Schimbări importante în clasamentul WTA după Australian Open. Mai avem doar patru jucătoare între primele 100 ale lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Clasamentul mondial feminin de tenis publicat azi a adus destule modificări în ceea ce le priveşte pe jucătoarele noastre.

Simona Halep a coborât după aproape jumătate de an de pe locul 2. Ea ocupă acum poziţia a treia, fiind depăşită de campioana de la Australian Open, Angelique Kerber. A doua româncă din ierarhia mondială este Irina Begu, care a coborât trei poziţii şi a ajuns pe locul 34 în lume.

Monica Niculescu a urcat, în schimb trei poziţii şi e acum pe 37 în lume. Alexandra Dulgheru, ajunsă, de asemenea, în turul 2 la Australian Open, de unde a fost eliminată de viitoarea campioană, Angelique Kerber, a urcat 7 locuri si e acum pe 54.

Din păcate, aici se opreşte prezenţa românească în Top 100, căci de azi Andreea Mitu a ieşit dintre primele 100 de jucătoare din lume. Ea a coborât 8 locuri şi ocupă acum poziţia 104 în clasamentul mondial. Patricia Ţig şi-a menţinut locul 123 în clasament, în vreme ce Ana Bogdan, care nu a jucat încă în actualul sezon, a coborât două locuri şi e acum pe 155 în lume.

Între poziţiile 200 şi 300 avem patru jucătoare: Mihaela Buzărnescu a urcat un loc şi e acum pe 203. Ea este urmată de Cristina Dinu, care a urcat patru locuri şi e acum pe 222. Alexandra Cadanţu a urcat, de asemenea, patru poziţii şi e pe 232 în lume, în vreme ce Sorana Cîrstea e acum pe 236 – în urcare 7 poziţii.

Vezi AICI clasamentul complet WTA

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța