Scandal uriaş: Iordănescu, reclamat la Comisia de Disciplină! Ieşenii cer monitorizarea meciului Astra – Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edward Iordănescu

Ultima etapă a sezonului regulat, programată pentru weekend, are o miză uriaşă: CFR Cluj, FCSB, CS U Craiova şi Astra sunt deja în play-off. Ultimele două locuri disponibile sunt disputate de Viitorul, Dinamo şi CSMS Iaşi.

Partidele care vor influenţa cine prinde primele 6 locuri şi cine rămâne pe dinafară sunt:

*CSMS Iaşi – Viitorul

*Botoşani – Gaz Metan

*Astra – Dinamo

În acest context, declaraţia dată de antrenorul Astrei, Edward Iordănescu, a incins spiritele şi a trezit suspiciuni. „Teoretic, e nevoie de Dinamo în play-off!“, a spus fiul fostului selecţioner pentru „Gazeta Sporturilor“. Mai mult, acesta a lăsat de înţeles că, având 9 jucători la un „galben“ de suspendare pentru prima etapă din play-off, îşi va menaja, sâmbătă, o parte dintre titulari. Aceste afirmaţii i-au enervat pe ieşeni, care, potrivit prosport.ro, au sesizat Comisia de Disciplină.

„Calificarea în play-off trebuie să se joace pe teren, nu în culise. În acest context, declaraţia domnului Edi Iordănescu înaintea unui meci foarte important, cum că este nevoie de Dinamo în play-off, mi se pare deplasată. Am sesizat Comisia de Disciplină în legătură cu această reacţie a antrenorului Astrei şi fac un apel ca meciul dintre Astra şi Dinamo să fie monitorizat“, a declarat preşedintele Adrian Ambrosie.

Ce spun calculele înaintea ultimei runde?

*Viitorul mai are nevoie de un punct pentru a fi sigură de prezenţa în play-off.

*Dinamo, dacă bate Astra, e şi ea sigură de play-off. Dacă nu bate, atunci trebuie să obţină acelaşi rezultat ca şi CSMS Iaşi, fiindcă are avantajul golaverajului la acelaşi număr de puncte.

*CSMS Iaşi trebuie să obţină un rezultat mai bun ca Dinamo pentru a merge în play-off.

*Dacă Dinamo şi CSMS Iaşi vor pierde sâmbătă, iar FC Botoşani va învinge Gaz Metan Mediaş, atunci vom avea trei echipe cu câte 39 de puncte. În acest caz, se va face un clasament în trei şi se vor lua în calcul rezultatele directe. CSMS Iaşi ar sta cel mai bine în această ierarhie, aşa că ar merge în play-off.

Nu-mi pun cariera la perete pentru nimeni. Cine mai intră sau nu în play-off nu mă interesează, cu atât mai mult dacă e vorba despre Dinamo, viitorul nostru adversar. Edward Iordănescu antrenor Astra

Etapa a 26-a

Vineri

CS U Craiova – ACS Poli 20.45

Sâmbătă

FC Botoşani – Gaz Metan 14.00

Astra – Dinamo 19.45

CSMS Iaşi – Viitorul 19.45

Duminică

Juventus – CFR Cluj 18.00

FCSB – Sepsi 20.45

Luni

Chiajna – Voluntari 17.30

*Meciurile sunt transmise de Digi Sport, Dolce Sport, Look TV 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor