Scandal imens: Răzvan Lucescu şi Al Hilal, excluşi din Liga Campionilor! Reacţia antrenorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă era calificată matematic în optimile de finală ale celei mai importante competiţii de club din Asia, echipa antrenată de Razvan Lucescu, Al-Hilal, a fost eliminată din competiţie.

Deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor Asiei, Al Hilal, ar fi trebuit să joace ultimul meci din cadrul grupei B, miercuri seara, împotriva formaţiei Shabab Al-Ahli Dubai. Din cauza multiplelor infectări cu noul coronavirus din lotul echipei, Răzvan Lucescu a trecut pe foaie de joc doar 8 jucători de câmp şi 3 portari. Soluţia nu a fost agreată însă de observatorul partidei, iar meciul a fost anulat în ultima clipă. 

La scurt timp după această decizie, Confederaţia Asiatică de Fotbal a anunţat că Al Hilal a fost retrasă din competiţie şi că rezultatele i-au fost anulate. Regulamentul Confederaţiei Asiatice, la fel ca şi cel european, prevede obligaţia ca fiecare echipă să aibă disponibili cel puţin 13 jucători, cu un portar de rezervă “Al Hilal, din Arabia Saudită, nu a reuşit să prezinte numărul necesar de 13 jucători pentru meciul său din Grupa B a LC Asiei, cu Shabab Al Ahli Dubai, din Emiratele Arabe Unite, şi conform articolului 4.3 din Regulamentul Special pentru competiţiile AFC în perioada pandemiei de coronavirus, este considerată retrasă din competiţie. Toate meciurile jucate de Al Hilal, care a avut pe listă doar 11 jucători, sunt anulate, astfel că Pakhtakor din Usbekistan şi Shabab Al Ahli Dubai s-au calificat în optimile de finală din Grupa B”, a fost anunţul postat pe site-ul forului continental, www.the-afc.com.

Din cauza pandemiei de coronavirus, formatul Ligii Campionilor Asiei din acest an a fost modificat. Astfel, toate meciurile din grupe şi până în semifinale din Zona de Vest trebuiau să se desfăşoare ca un turneu final, în Qatar, în intervalul 14 septembrie - 3 octombrie. Pentru competiţia din Qatar, fiecărei echipe i s-a permis înscrierea unor lot de 35 de jucători, însă Al Hilal a trecut 30 şi a făcut deplasarea cu doar 27. Acesta decizie poate fi interpretată drept desconsiderarea competiţiei şi va putea fi invocată de Confederaţia Asiatică de Fotbal în privinţa justificării anulării tuturor rezultatelor celor de la Al-Hilal. 

Supărarea saudiţior este cu atât mai mare cu cât, indiferent de rezultatul ultimului meci, echipa lor era calificată matematic în următoarea fază a întrecerii. Mai mult, în ultimele zile, din cauza focarului de COVID-19 din sânul echipei, clubul Al Hilal încercase din răsputeri să amâne meciul de miercuri seară, dar demersul a fost respins. Conducerea Al Hilal a înaintat oficial un protest împotriva deciziei AFC.

Clasament Grupa B

1. Al Hilal                        5 3 2 0 6-2 11

2. Pakhtakor TashKent.  6 3 2 1 7-3 11

3. Shabab Al-Ahli Dubai 5 2 1 2 4-4. 7

4. Shahr Khodoru           6 0 1 5 0-8  1

Răzvan Lucescu: "Este una dintre cele mai mari injustiţii din fotbalul mondial"

Imediat după excluderea echipei din competiţie, antrenorul român al celor de la Al Hilal a oferit un punct de vedere pentru gsp.ro „Este una dintre cele mai mari injustiţii din fotbalul mondial! Competiţia se încheie în luna decembrie, nu există nicio limită de termen limită, în aşa fel încât federaţia asiatică să fie nevoită să ia o decizie imediat. Nu există absolut nicio presiune a timpului. Competiţia se dispută pe secţiunile Est şi Vest. Din vest, facem parte no. Estul nici n-a început competiţia pe grupe, În condiţiile în care ceilalţi nici n-au început grupele, de ce ne-au eliminat pe noi?!", a explicat Lucescu. 

Încercând să justifice motivul care a stat în spatele eliminării echipei sale din competiţie, tehnicianul celor de la Al Hilal a vorbit despre o conspiraţie a celor de la Confederaţia Asiatică de Fotbal. "Habar n-am dacă se poate ataca decizia. Din toate punctele de vedere, erau obligaţi să reprogrameze meciurile noastre. Oameni buni, am câştigat grupa cu un meci înainte de a se încheia. Aveam timp destul vreme de trei luni să jucăm optimi, sferturi, semifinale, ce mai era. Vorbim de Al Hilal, campioana en titre a Asiei! Tot ceea ce s-a întâmplat mă face să cred că există interese mari în spate, ca altcineva să câştige uşor această competiţie", a rmai spus Lucescu pentru sursa citată

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani