Scandal etnic, la televizor: „Vom purta însemnele Ţinutului Secuiesc. Vom cânta şi imnul!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Szondi Zoltan, preşedinte Csikszereda

Amicalul cu care formaţia din liga secundă, FK Miercurea Ciuc, şi-a inaugurat stadionul continuă să genereze discuţii aprinse în mass-media.

În România, Ţinutul Secuiesc a ajuns un fel de „Triunghi al Bermudelor“! 

Vorbim despre un teritoriu format din judeţele Covasna, Harghita şi o parte din judeţul Mureş, judeţele cu cele mai mari procentaje de populaţie de etnie maghiară din România: Harghita (85,2%), Covasna (73,7%), Mureş (38,1%).

Chiar dacă nicio lege din România nu interzice imnul acestei regiuni şi nici drapelul galben-albastru secuiesc, în ultima perioadă, s-au creat nişte scandaluri bizare legate de ele. Aşa cum s-a întâmplat, de pildă, sâmbătă, la inaugurarea arenei din Miercurea Ciuc, eveniment la care a participat şi premierul Ungariei, Viktor Orban, alături de ministrul Sporturilor din partea UDMR, Eduard Novak.

Subiectul a fost dezbătut şi astăzi dimineaţă, în cadrul emisiunii „Ora Exactă în Sport“, difuzată de postul Pro Arena (fostul sport.ro). Aici, a vorbit preşedintele formaţiei din Miercurea Ciuc, Szondi Zoltan.

Acesta a acuzat, mai întâi, zgomotul mediatic creat în jurul meciului Miercurea Ciuc U18 – Ungaria U18. 

Apoi, după ce şi-a exprimat opinia legată de acest meci, potrivit gsp.ro, Szondi Zoltan a avut un schimb aprins de replici cu moderatorul Mihai Mironică.

Ce a spus Szondi Zoltan despre amicalul care a inaugurat stadionul?

*Noi ne-am rugat 3 luni la FRF să trimită o selectionată pentru a inaugura stadionul cu un meci România - Ungaria. De ce n-a vrut FRF, nu înţeleg. Au greşit că nu ne-au anuntat din timp. Au tărăgănat răspunsul, ne-au zis cu 3 zile înainte de meci că nu pot. 

*Dacă ziceau cu 3 luni înainte, era altceva. Au tergiversat problema până în ultimul moment, iar în ultimele zile au zis că nu se poate. Ungaria a confirmat şi le-a trebuit un adversar. Si am trimis echipa noastră. 

*Pentru a fi un amical bun, ne-am chemat jucătorii de la Puskas, de la Sepsi. Cu câteva zile înainte, FRF ne-a zis că s-a consultat cu FIFA şi nu putem juca cu numele de Ţinutul Secuiesc. Aşa că am decis să jucăm cu numele Csikszereda.

Mihai Mironică

Cum a decurs dialogul Szondi Zoltan – Mihai Mironică?

Zoltan: A fost intonat şi imnul României, dar văd că sunteţi indiferenţi.

Mironică: Nu noi suntem indiferenţi, am văzut că suporterii de pe stadion erau indiferenţi.

Zoltan: Ce era să le fac eu suporterilor de pe stadion? Drapelul Ţinutului Secuiesc e afişat la fiecare meci al lui Csikszereda, ca să vă oripilez.

Mironică: Nu mă oripilaţi, eu v-am dat posibilitatea să avem un dialog.

Zoltan: Eu mulţumesc că mi-aţi dat posbilitatea, ca să vă explic. Noi o să purtăm însemnele Ţinutului Secuiesc în continuare, o să intonăm şi imnul.

Mironică: E interesant să vedem scris «Miercurea Ciuc» pe drapelul Ungariei.

Zoltan: Eu am fost în multe locuri din Ungaria unde am văzut drapelul României.

Mironică: Domnule Zoltan, eu nu ştiu o echipă în Europa care să nu aibă site în limba ţării de care aparţine.

Zoltan: Avem şi ştiri în română, dar probabil nu v-aţi uitat destul de atent. În Liga 2 sunt 5 echipe care nu au site deloc. Noi nu am găsit un om care să facă site-ul în română. Ăsta e adevărul.

Mironică: Alături de mine e Andru Nenciu, colegul meu de la site, poate putem să colaborăm cu Csikszereda.

Zoltan: Dumneavoastră acum glumiţi pe seama asta.

Mironică: Nu, nu glumesc.

Zoltan: Atunci, poate o să rezolvăm.

Mironică: Plătiţi în Forinţi (n.r. - moneda Ungariei)?

Zoltan: Nu, plătim în lei. Ar fi o problemă să plătim în Forinţi?

Mironică: Era doar o glumă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima