Şapte persoane au fost inculpate de omor cu premeditare după decesul fostului fotbalist Diego Maradona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diego Maradona

Şapte persoane au fost acuzate de "omor simplu cu premeditare" de către procurorii care anchetează moartea fostului fotbalist Diego Maradona, informează agenţia EFE, citată de lefigaro.fr.

Biroul procurorului general din oraşul San Isidro, de lângă Buenos Aires, a cerut totodată judecătorul dosarului, Orlando Diaz, să le interzică inculpaţilor părăsirea Argentinei. Acuzaţii, al căror proces va începe la 31 mai, sunt toţi profesionişti din domeniul medical care s-au ocupat de îngrijirea lui Maradona.

Persoanele care vor fi audiate ca acuzate sunt infimierii Ricardo Omar Almiron şi Dahiana Gisela Madrid, coordonatorul infirmierilor, Mariano Perroni, medicul care a coordonat spitalizarea acasă a fostului fotbalist, Nancy Forlini, psihologul Carlos Angel Diaz, psihiatrul Agustina Cosachov şi neurochirurgul Leopoldo Luque, indicat drept medicul de familie al lui Maradona.

Procurorii au dorit iniţial să-i acuze de presupus omor involuntar, dar în cele din urmă au decis să-i acuze de crimă cu premeditare, infracţiune pentru care pot primi pedepse de 8 până la 25 de ani de închisoare, după ce au primit, la începutul acestei luni, raportul comisiei medicale, în care 11 experţi au evaluat circumstanţele morţii lui El Pibe de Oro. Raportul, al cărui conţinut a fost difuzat de mass-media argentiniană, a stabilit că performanţa echipei sanitare care l-a asistat pe Maradona a fost "inadecvată, deficitară şi nesăbuită” şi a lăsat în voia sorţii starea de sănătate a pacientului.

Operat la începutul lunii noiembrie 2020 pentru un hematom la cap, Maradona a murit câteva săptămâni mai târziu, la 25 noiembrie 2020, ca urmare a unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate, potrivit autopsiei.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”