Sandu şi Dragomir, colegi în „echipa ruşinii“: cerem demisia lor după cel mai jenant caz din fotbalul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul „Chiajna- Rapid“ e ultimul dintr-un lung şir de mostre de decizii aberante luate de Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi „coechipierii“ lor, decizii care, în mod normal, ar trebui să determine plecarea lor din fotbalul românesc.

„După luări de cuvânt ale majorităţii membrilor Comitetului Executiv am supus la vot numărul de echipe: din opt membri, şapte au votat pentru 18, un vot a fost pentru 17. Apoi s-a trecut la prezentarea criteriilor de departajare: criteriul sportiv, criteriul de licenţiere...La propunerea lui Costin (n.r.- Dumitru Costin), cu şapte voturi pentru şi unul împotrivă, Comitetul Executiv a aprobat desfăşurarea unui baraj la Ploieşti între Concordia, echipă fără criteriul sportiv, şi Rapid, fără criteriul de licenţiere, sâmbătă, la Ploieşti, la ora 21.00“. 

Acesta e anunţul făcut de preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), la data de 6 iulie 2013, anunţ care avea să conducă la cel mai ruşinos caz din fotbalul românesc. Cei opt „justiţiari“ au fost: 

*Mircea Sandu (preşedinte FRF)

*Dumitru Dragomir (preşedinte LPF)

*Octavian Goga (reprezentant al fotbalului amator)

*Gheorghe Constantin (reprezentant al cluburilor din Liga a II-a)

*Ştefan Stana (reprezentant al cluburilor din Liga a III-a)

*Dumitru Costin (preşedinte AFAN, sindicatul fotbaliştilor)

*Marius Cociu (reprezentantul cluburilor cu activitate exclusivă la copii şi junior)

*Ion Crăciunescu (preşedinte CCA) 

Argăseală şi Walter au „driblat“ şedinţa

Chiar dacă la vremea respectivă erau membrii Comitetului Executiv – Walter a demisionat între timp - au lipsit la respectiva şedinţă Valeriu Argăseală şi Florian Walter (reprezentanţii cluburilor din Liga I) şi Cornel Şfaiţer (reprezentant al cluburilor din Liga a II-a şi preşedinte la FC Botoşani, care la vremea respectivă promovase în Liga I). 

Absenţa acestora l-a înfuriat pe Dumitru Dragomir, care a cerut ca cei care lipsesc să fie excluşi din Comitet. „Trebuiau să-şi asume răspunderea, dacă sunt aleşi acolo“, a spus „Corleone“. Acesta a spus că Liga venise cu o propunere, FRF cu alta, „dar şi cea a lui Costin e bună“. 

Vot secret de teama DNA

Mircea Sandu, în schimb, a dat de înţeles că el a fost singurul care a votat împotrivă, însă acest lucru nu se poate verifica, deoarece votul e acum secret. De ce e secret? Pentru că aşa s-a hotărât la FRF, după ce procurorii DNA au deschis o anchetă împotriva lui Sandu şi Dragomir, care au fost acuzaţi că au influenţat membrii Comitetului Executiv, în 2011, în cazul dezafilierii Universităţii Craiova. 

Astfel, acum, neştiindu-se cine a fost pro şi cine contra, nu mai poate fi acuzat nimeni. E lesne de înţeles însă că acest Comitet Executiv e un organism condus de Mircea Sandu şi de Dumitru Dragomir. Cu excepţia lui Ion Crăciunescu, un tip care a avut multe conflicte cu „Naşul“, ceilalţi membri au calităţi de judecători, precum limbile străine pe care le vorbeşte Dumitru Dragomir. Adică, niciuna.

TAS corectează greşelile FRF

Incompetenţa Federaţiei Române de Fotbal, păstorită de cei doi „nemuritori“ ai fotbalului românesc, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, e dovedită nu doar de ce s-a petrecut în cazul Rapid- Chiajna. De-a lungul ultimilor ani, mai precis din sezonul 2007-2008, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a intervenit cel puţin o dată pe sezon pentru a corecta anomaliile din fotbalul nostru! 

Au încălcat şi Constituţia Europeană!

Nu mai devreme de sfârşitul lunii iunie, Tribunalul de la Lausanne a dat câştig de cauză echipei CFR Cluj într-un proces intentat Federaţiei, deoarece acesta limitase la cinci numărul jucătorilor extra-comunitari care puteau fi folosiţi de o echipă. Cazul n-a făcut vâlvă, dar avocaţii clubului din Cluj au demonstrat că respectiva hotărâre contravine Constituţiei Europene şi dreptului la libera circulaţie în Uniunea Europeană, iar TAS a impus FRF să anuleze aceste prevederi. Au fost însă cazuri şi mai grele, precum următoarele:

*2008: FC Vaslui a contestat la TAS dreptul de joc a doi fotbalişti de la Oţelul în meciul direct. Paraschiv şi Szekely fuseseră suspendaţi două etape, după care li s-a redus suspendarea cu o etapă şi au jucat contra Vasluiului. Pe teren a fost  1-1, dar la TAS, Vasluiul şi-a câştigat dreptatea şi a obţinut un 3-0 la „masa verde“. Cu acest scor a terminat campionatul înaintea Oţelului şi a prins Cupa Intertoto.

*2009: FRF a depunctat Poli Timişoara cu 6 puncte, pentru o neclaritate în privinţa palmaresului echipei. Bănăţenii au atacat decizia la TAS, care la finalul sezonului a dat dreptate lui Poli şi a trimis punctele înapoi la Timişoara. Astfel, bănăţenii au terminat pe locul 2, înaintea lui Dinamo, mergând în preliminariile Ligii Campionilor. 

*2010: Rapid i-a folosit pe Tibi Bălan şi pe Dacian Varga în meciul cu Poli Timişoara, câştigat cu 1-0, chiar dacă cei doi fuseseră legitimaţi cu o seară înainte! Poli a contestat dreptul de joc al acestora, motivând că se terminase perioada de transferuri şi a câştigat cu 3-0 la „masa verde“. Din cauza acestei înfrângeri, Rapid a terminat pe locul 7 şi a ratat Europa.

2013:  FRF n-a acordat licenţa sportivă clubului Universitatea Cluj, dar TAS a îndreptat greşeala şi i-a primit pe ardeleni în Liga I.

Despre TAS

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne e un organism înfiinţat în 1984 sub egida Comitetului Olimpic Internaţional. El e acum guvernat de Curtea Internaţională de Arbitraj Sportiv şi are 250 de arbitri judecători.

Crăciunescu, repus în drepturi de Tribunal

Nu doar TAS a anulat deciziile Comitetului Executiv. Ion Crăciunescu, spre exemplu, exclus de acest for anul trecut, din funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), şi-a găsit dreptatea la un Tribunal din Vâlcea. În urma deciziei dictate de acesta, fostul mare arbitru a obligat FRF să-l repună în drepturi, în vara acestui an.

Niciuna dintre soluţiile care erau pe masa Comitetului Executiv n-ar fi fost în conformitate cu rezoluţia TAS. LPF a propus menţinerea Rapidului, în timp ce FRF a Chiajnei. Am încercat să rezolvăm problema pe cale sportivă, printr-un meci între cele două. Dumitru Costin preşedinte AFAN   Tot Comitetul Executiv trebuie să-şi dea demisia. Noi, oricum, vom da în judecată Federaţia pentru prejudiciul pe care ni l-a creat. La o primă evaluare, paguba e de trei milioane de euro. Adrian Zamfir patron Rapid  
Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!