Sandu: "Îi cer lui Ponta să ne convoace să discutăm despre sportul românesc"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Dragomir (stânga) şi Mircea Sandu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că speră ca premierul Victor Ponta să îi convoace la un moment dat pe toţi cei implicaţi pentru a discuta despre sportul românesc, deoarece este necesară o strategie.

"Sper ca domnul Ponta, om de sport, care a făcut de performanţă, să ne convoace la un moment dat pe toţi cei implicaţi (n.r. - în diferite discipline) să discutăm despre sportul românesc, pentru că nu există nicio strategie. Spania a început în 1980 o asemenea strategie şi după 20 de ani au ajuns unde au ajuns. Legislaţia este nesustenabilă, sunt multe probleme, iar primul ministru trebuie să îşi facă o echipă care să lucreze 7-8 luni, un an, pentru a face o strategie bine pusă la punct", a spus Sandu, după Comitetul Executiv al FRF.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul