„Săgeată“, rupt de doctori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Niculae a fost consultat de doctorul lui Dinamo, Liviu Bătineanu (dreapta), însă s-a refăcut în Portugalia

15 meciuri şi 21 de puncte pierdute în total. Iată bilanţul „câinilor“ în cele trei luni în care Niculae a lipsit de pe teren. Motviul? O eroare medicală. Doctorul naţionalei, Pompiliu Popescu, spune că roş-albii i-au pus un diagnostic greşit atacantului. Stafful medical al celor din „Ştefan cel Mare“ susţine contrariul.

La derby-ul cu Steaua, Marius Niculae s-a accidentat la muşchii aductori. Era sfârşitul lui august. Iniţial, doctorii au spus că are nevoie de o scurtă perioadă de recuperare.

Ce a urmat a fost un coşmar: trei luni de stat pe bară! „Adevărul" vă prezintă întreaga poveste. După partida cu roş-albaştrii, atacantul a efectuat un control RMN care a relevat că este vorba despre o mioentezită, adică agravarea unor probleme mai vechi a muşchilor aductori.

Această problemă se poate rezolva după o perioadă de repaus. Totuşi, Niculae a cerut o a doua opinie şi s-a dus la medicul "tricolorilor", Pompiliu Popescu. Aici, surpriză: doctorul naţionalei i-a spus că are edem la muşchiul din zona pubiană! Astfel, timp de două luni, dinamovistul a urmat tratamentul recomandat de Popescu, însă nu s-a refăcut.

Salvarea a venit din portugalia

Disperat, "Săgeată" a plecat în Portugalia. Acolo a fost examinat de bunul său prieten, medicul celor de la Sporting, echipă unde a evoluat în trecut. Concluzia? "N-ai edem în zona muşchiului pubian, ci mioentezită, aşa cum ţi-au spus cei de la Dinamo, însă modalitatea de recuperare e alta", i-a transmis portughezul lui Nicuale.

Acesta a petrecut o lună la Lisabona şi şi-a revenit complet. Totuşi, răul fusese deja făcut. Jucătorul pierduse trei luni, iar Dinamo, rămasă fără atacantul ei cel mai experimentat, 12 puncte în campionat!

„Pompiliu pune diagnosticul ca vraciul"

Aflând că Pompiliu Popescu i-a spus lui Niculae că staff-ul medical de la Dinamo este vinovat de complicaţiile care au apărut în cazul său, doctorul roş-albilor a răbufnit.

„Eu, din prima secundă, i-am spus lui Marius că are mioentezită, ceea ce au confirmat şi cei din Portugalia. Pompiliu pune diagnosticul ca vraciul! El nici măcar nu a lucrat în sistemul medical. E obligat să comunice cu noi, ceea ce nu face niciodată. Eu am grijă de băieţi zi de zi, el o dată la trei luni. Ar trebui să ştie că nu se fac infiltraţii în tendon, aşa cum a făcut el în cazul lui Niculae", le-a spus Liviu Bătineanu celor din club.

POMPILIU POPESCU : „Cei de la Dinamo i-au pus diagnosticul greşit"

Doctorul tricolorilor dă vina pe cei din „Ştefan cel Mare" pentru absenţa îndelungată a lui Marius Niculae.

 „Adevărul": Ce aţi constatat atunci când l-aţi consultat pe Niculae?

Pompiliu Popescu: Am descoperit că avea edem la muşchiul din zona pubiană.

Avea un alt diagnostic pus înainte?

Verdictul de la Dinamo era leziune musculară, dar nu avea aşa ceva şi a stat o lună degeabă.

Deci, e vina lor pentru că a lipsit atât de mult de pe teren?

Da, l-au pus pe o pistă greşită. I-au spus că are muşchiul rupt, dar de unde?! Era cu totul altceva. Eu i-am pus diagnosticul corect şi după aceea a plecat în Portugalia la tratament şi şi-a revenit.

Şi Florin Bratu a păţit la fel!

Dinamo e blestemată din cauza accidentărilor. La fel ca Marius Niculae, un alt vârf al "câinilor", Florin Bratu (foto), a fost şi el victima sistemului medical din România.

"Au fost ceva probleme cu recuperarea mea, s-a greşit undeva. Le mulţumesc celor din Italia că m-au pus pe picioare şi îi sfătuiesc pe cei care au probleme să se ducă afară, pentru că în România nu se ştie cum să se facă recuperarea. Nu e vorba de condiţii, ci de ştiinţă", a spus "Bratone" după ce s-a întors de la Roma.

Dinamo, fără Marius Niculae

Campionat

Dinamo - Oţelul 0-1
Dinamo - Urziceni 2-1
Gaz Metan - Dinamo1-0
Dinamo - Pandurii1-1
FC Braşov - Dinamo 0-1
Dinamo - Bistriţa 1-1
Poli Iaşi - Dinamo 1-3
Dinamo - Rapid 1-1

Liga europa

Sturm Graz - Dinamo 0-1
Dinamo - Panathinaikos 0-1
Galatasaray - Dinamo 4-1
Dinamo - Galatasaray 0-3

Cupa româniei

CS Zlatna - Dinamo 0-5
Dinamo - Oţelul 1-0
Astra - Dinamo 1-2

"Dacă nu s-ar fi accidentat Marius Niculae, acum eram pe primul loc, la mare distanţă de restul echipelor."
Cristi Borcea
preşedinte executiv Dinamo

"Nu mai ştiam ce să fac şi am apelat la medicii din Portugalia. Ei au aparatura necesară şi oameni specializaţi astfel încât jucătorul să facă o recuperare ca la carte."
Marius Niculae
atacant Dinamo

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul