Sabrina Ionescu a scris istorie în baschetul american, în ziua în care i-a adus un omagiu mentorului ei, Kobe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sabrina Ionescu are 22 de ai şi a reuşit o performanţă unică în istoria baschetului de colegiu: a depăşit, pe 24 februarie, bornele de 2.000 de puncte, 1.000 de pase decisive şi 1.000 de recuperări în NCAA, într-o noapte în care a urcat pe aceeaşi scenă cu văduva legendarului Kobe Bryant, pentru a-i aduce acestuia un omagiu.

Numele Sabrinei Ionescu este cunoscut în întreaga lume, ea fiind remarcată de ceva timp şi luată sub aripa sa protectoare, în calitate de mentor, de Kobe Bryant, decedat la doar 41 de ani, într-un accident de elicopter. 

Ea este starul absolut al echipei Oregon Ducks şi i-a dedicat reuşita istorică chiar lui Kobe: „Viziunea lui pentru mine era mai mare decât ce-mi imaginam eu. Vorbeam des, îmi dădea sfaturi, venea la meciuri, îmi scria după: <<Yo, beast mode>>, sau <<Încă o triple-double>>. Am simţit presiune la începutul sezonului şi mi-a scris: <<Fii tu însăţi, a fost suficient până acum şi la fel va fi în continuare>>”, povestea Sabrina, în ceremonia-omagiu gândită pentru cel supranumit „Black Mamba“.

Sabrina evoluează acum cu ghete pe care stă scris „Mamba Mentality“ şi „Forever 24“, ca un tribut pentru cel care i-a influenţat decisiv ascensiunea.

„Am vrut să fiu parte din generaţia care schimbă baschetul pentru Gigi (n.r. – fiica baschetbalistă a lui Kobe Bryant, decedată şi ea în tragicul accident de elicopter, alături de tatăl său) şi colegele ei; ca faptul că te-ai născut femeie să nu mai însemne că te-ai născut cu un pas în urmă; ca măreţia să nu mai fie separată în funcţie de gen. Ai prea multe de oferit ca să rămâi tăcută. Asta spunea (Kobe), asta credea, asta trăia – prin Gigi, prin mine, prin investiţia lui in baschetul feminin”, a transmis Sabrina Ionescu, deja campioană mondială cu echipa Statelor Unite, la U17, prima alegere la draft-ul WNBA anul trecut. Ea a preferat totuşi să mai rămână un an la Colegiu, pentru a câştiga titlul de campioană şi a-şi duce la capăt misiunea asumată.

Sabrina s-a născut în Statele Unite, pe 6 decembrie 1997, cu câteva secunde înaintea fratelui său geamăn, Eddy. Tatăl său, Dan Ionescu, părăsea România la Revoluţie, în căutarea unui trai mai bun peste ocean. Acesta avea să îşi reunească familia câteva luni mai târziu, luându-i alături de el pe soţia Liliana şi pe primul lor fiu, Andrei.

Printre cei care au salutat performanţa unică a Sabrinei Ionescu prin mesaje pe reţelele de socializare s-au numărat legendele sportului american Stephen Curry (baschet) şi Billie Jean King (tenis), care nota: „o dovadă incredibilă despre puterea muncii asidue şi a refuzului de a nu ceda”.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026