S-au stabilit meciurile din 16-imile Cupei României: Misiuni uşoare pentru granzii FCSB, CFR Cluj şi CS U Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidele se vore juca în perioada 24-30 septembrie cu începere de la ora 16.30, cu excepţia întâlnirilor televizate.

Federaţia Română de Fotbal (FRF), for care organizează Cupa României, a efectuat, astăzi, tragerea la sorţi pentru stabilirea meciurilor din 16-imile competiţiei KO.

Echipele rămase în cursă pentru trofeu au fost împărţite în două urne valorice. În prima s-au aflat şi cele 11 grupări care, în sezonul trecut, au avansat până în optimi. Ultima formaţie ajunsă în 16-imi s-a decis chiar astăzi, Chindia Târgovişte trecând de Flacăra Moreni, scor 2-1.

Iată meciurile stabilite în urma tragerii la sorţi, cu precizarea că ele se vor disputa în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul trecut. În cazul în care partidele sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Unirea 1924 Alba Iulia - FCSB

Concordia Chiajna - Viitorul

Voluntari - Botoşani

Dacia Unirea Brăila - Dinamo

UTA Arad - Politehnica Iaşi

Sporting Lieşti - CS Mioveni

Chindia Târgovişte - CFR Cluj

Progresul Bucureşti - Universitatea Cluj

Sportul Snagov - Universitatea Craiova

Bucovina Rădăuţi - Gaz Metan Mediaş

Luceafărul Oradea - Astra Giurgiu

Academica Clinceni - Hermannstadt

Csikszereda Miercurea Ciuc - Energeticianul

ASU Poli Timişoara - Sepsi Sfântu Gheorghe

CSM Slatina - Dunărea Călăraşi 

Rapid Bucureşti - Turris-Oltul Turnu Măgurele

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi