S-au săturat de Hizo!
0Suporterii giuleşteni n-au digerat umilinţa de la Ploieşti, 1-3 cu Astra. Au forţat intrarea pe gazon, au cerut demisia „Dulăului“, iar săptămâna aceasta vor avea o discuţie cu jucătorii. Fanii Rapidului sunt de părere că gruparea giuleşteană a devenit o pălărie prea mare pentru cel poreclit „Dulăul”.
Citiţi şi:
- Astra-Rapid 3-1 / "Căţeluşii" Alexe şi Liviu Ganea îngenunchează Rapidul
- FOTBAL: Hizo, mulţumit de evoluţia rapidiştilor în meciul cu Alba Iulia
Partida de la Ploieşti, dintre Astra şi Rapid, scor 3-1, a fost întreruptă sâmbătă seară, timp de cinci minute, din cauza incidentelor provocate de fanii giuleşteni.
Susţinătorii alb-vişiniilor şi-au ieşit din minţi când ploieştenii au marcat golul al doilea şi au preluat conducerea pe tabelă, după ce Bozovici deschisese scorul.
Nu doar asta i-a deranjat, ci prestaţia favoriţilor, dar şi rezultatele antrenorului Hizo (62 de ani): „Hizo este depăşit de situaţie. Nu ne interesează prietenia sa cu Copos, să plece. Ne-am săturat de el. Cu Alba Iulia a jucat cu o formulă, acum a schimbat-o. Nici noi nu mai înţelegem cum joacă echipa asta. Vom avea o discuţie cu jucătorii, pentru că aşa nu mai merge”, ne-a spus Vali Bulgaru', liderul galieriei bucureştenilor.
„Am fost provocaţi de fanii ploieştenilor“
Iritarea fanilor din Giuleşti a mai fost alimentată şi de un alt episod. Un suporter rapidist a fost „călcat în picioare” de susţinătorii formaţiei ploieştene.
„A fost o organizare foarte proastă a celor de la Astra, care nu au lăsat niciun spaţiu liber între cele două galerii. Noi am luat foc după ce am văzut cum un rapidist de‑al nostru este bătut de suporterii lor. Păi, ce era să facem, să-l lăsăm să fie călcat în picioare? Aşa că am trecut pe partea cealaltă să-i luăm apărarea“, ne-a spus Bulgaru', care este convins că, alături de suporterii Astrei, au fost şi cei ai Petrolului, echipă aflată în război mai vechi cu giuleştenii.
Ne pare rău că am pierdut. Fanii au motive să ne înjure. Totuşi, cred că nu e normal să fim ameninţaţi că nu vom mai călca în Giuleşti.
Juliano Spadacio
mijlocaş Rapid
„Bodyguarzii ne-au făcut ţigani“
Fanii rapidişti au taxat jocul slab al favoriţilor Foto: Agerpres
Fanii giuleşteni mărturisesc că, în momentul în care jocul a fost întrerupt (minutul 42), unii dintre jandarmi i-au instigat şi mai rău la violenţă, folosind cuvinte neortodoxe la adresa acestora.
„Au început să strige: «Hai, băi ţiganilor, daţi-vă jos după garduri». Păi normal că oricine ar fi luat foc în acel moment”, a concluzionat Bulgaru'.
După cinci minute în care inclusiv jucătorii Lazăr şi Constantin, de la Rapid, au încercat să calmeze spiritele, arbitrul Bordean a decis continuarea meciului. „Plecaţi din faţa galeriei, că astfel îi întărâtaţi şi mai mult”, le-a spus Marius Constantin jandarmilor.