S-a încheiat telenovela. Rapid are un nou acţionar majoritar. Primele declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valerii Moraru. Foto: money.ro

După săptămâni de negocieri şi incertitudini, telenovela „noul acţionar majoritar al Rapidului“ s-a încheiat. Vineri seară a avut loc o nouă rundă de discuţii între părţi şi s-a ajuns şi la semnarea actelor. Sâmbătă a avut loc conferinţa de presă în care Valerii Moraru a confirmat tranzacţia şi şi-a expus obiectivele imediate.

UPDATE Conferinţa de presă a lui Valerii Moraru: 

...Ce procent de acţiuni deţine 

„Ieri, 25 iulie, a fost făcută tranzacţia. Am cumpărat 75% din clubul Rapid şi urmează şi alte negocieri. Am făcut o tranzacţie de proporţii şi urmează şi altele pe care sper să le finalizăm până miercuri-joi. Vreau să mulţumesc avocaţilor şi clubului Rapid care ne-a pus la dispoziţie toate actele. Sunt conştient că urmează o perioadă grea, dar sunt convins că vom reuşi. Ar fi fost păcat ca Rapid să dispară din fotbalul mare

...De ce nu e singurul acţionar de la Rapid?

20 la sută din acţiuni sunt controlate de Adrian Zamfir, prin soţia sa şi câţiva apropiaţi, iar cinci la sută au rămas la cei patru fani care aveau 80 la sută din acţiuni. Un fan a rămas cu doi la sută, iar ceilalţi trei fiecare cu câte unu la sută. „Am solicitat ca foştii acţionari să rămână lângă noi, cu un procent sau două. Am auzit că domnul Massone ar dori să vină cu 5 milioane de euro. Dacă are aceşti bani, suntem dispuşi să negociem. Vom face tot ce e posibil pentru a salva situaţia“

...Ganea, antrenor de „cursă scurtă“? 

„Contractul cu antrenorul a fost negociat în absenţa noastră, dar dacă îşi îndeplineşte obiectivul, 17 puncte în 10 meciuri, nu va fi nicio problemă. Administratorul judiciar l-a ales pe Ganea şi i-a stabilit obiectivele. Contractul poate fi însă reziliat oricând, dar domnul Ganea are nişte obiective şi trebuie susţinut“

...Situaţia financiară a Rapidului

„Datoriile curente ale clubului, care includ salarii, taxe şi alte datorii sunt între 2,6 şi 4 milioane de euro. Împreună cu administratorul judiciar vom discuta despre aceste aspecte. Ideea mea este să cumpărăm creanţele şi să scăpăm clubul de datorii. Apoi vrem să scoatem clubul din insolvenţă"

...Obiectivul imediat

„Cel mai important lucru în acest moment, în privinţa jucătorilor, este să avem salariile la zi. Voi merge azi la meciul cu Steaua, am cumpărat bilete pentru familie şi prieteni“. Valerii Moraru a anunţat că va acorda 550.000 de euro, într-o primă fază, sub formă de împrumut, pentru acoperirea datoriilor stringente, printre care şi plata salariilor jucătorilor. „Avem două contracte de împrumut, unul de 2,5 milioane de lei pentru anul acesta (550.000 de euro), şi altul de 1,5 milioane de euro pe o durată mai lungă. Vor fi şi alte contracte şi alte sume pentru că Rapid are nevoie de o gestiune corectă a afacerii şi are nevoie şi de bani şi aici vom contribui după necesităţi şi posibilităţi“.

         

CINE ESTE VALERII MORARU, NOUL ACŢIONAR MAJORITAR AL RAPIDULUI


Deşi italianul Massone era în pole-position la un moment dat şi chiar semnase un precontract, noul acţionar al Rapidului este Valerii Moraru, un om de afaceri din Republica Moldova

Joi a avut loc o rundă de negocieri, la finalul căreia actele nu au fost însă semnate, dar după care Moraru a anunţat că el este noul patron şi că totul se va rezolva în câteva zile.

Discuţiile s-au reluat ieri, în biroul administratorului judiciar Cristina Andronache, unde au fost prezenţi omul de afaceri şi avocaţii săi, pe de o parte, şi cei patru suporteri care deţineau 80% din acţiunile Rapidului, pe de alta (acţiuni predate acestora de duo-ul Zamfir-Cristescu, care a condus clubul în „era“ post-Copos).  

Spre seară, părţile au ajuns la un acord şi au fost semnate şi actele. Detaliile tranzacţiei urmează să fie făcute publice astăzi, după ora 14.00, când Moraru, noul acţionar majoritar al Rapidului, va susţine o conferinţă de presă. 

 

Conferinţa de prezentare a lui Ionel Ganea, noul antrenor al giuleştenilor. Rapid - Steaua, meciul de debut

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi