Ronaldo, realizare fantastică: E doar al doilea fotbalist din istorie care reuşeşte aşa ceva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristiano Ronaldo a ajuns la 101 goluri în 165 de selecţii pentru Portugalia

Şi la 35 de ani, portughezul marchează la foc automat, atât la echipa de club, cât şi la prima reprezentativă. Şi mai are foarte puţin pentru a doborî un record care, la un moment dat, părea de neatins.

La 17 noiembrie 2004, atunci când iranianul Ali Daei a devenit primul jucător din istorie care a depăşit pragul celor 100 de goluri pentru echipa naţională, realizarea fostului vârf de la Bayern Munchen părea ireală! 

Iar în 2006, când Daei s-a retras de la prima reprezentativă după Cupa Mondială din Germania, adunând, în total, 109 goluri în 149 de selecţii, recordul său de goluri la echipa naţională părea că va rezista mulţi mulţi ani.

Doar că recordurile sunt făcute pentru a fi depăşite şi, aproape sigur, cel al lui Ali Daei va fi doborât de portughezul Cristiano Ronaldo. Vârful lusitan a punctat, marţi seară, de două ori, în victoria naţionalei sale, în deplasare, cu Suedia, scor 2-0, în a doua etapă din Liga Naţiunilor.

Astfel, Ronaldo a devenit doar al doilea fotbalist din istorie care a depăşit pragul celor 100 de goluri pentru o echipă naţională. Şi de acum, CR7 mai are nevoie de doar opt reuşite pentru a-l depăşi pe iranianul Ali Daei, în vârful clasamentului celor mai buni marcatori la echipele naţionale!

Chiar dacă Daei (foto) s-a retras de la prima reprezentativă de 14 ani şi, între timp, a devenit antrenor, el şi Ronaldo s-au aflat în loturile naţionalelor lor, atunci când Iran şi Portugalia s-au întâlnit, în grupe, la Mondialul din 2006. Atunci însă, Daei a rămas pe bancă, în timp ce Ronaldo a marcat primul său gol la un Mondial, din penalty, în victoria lusitanilor cu 2-0, la Frankfurt.

TOPUL CELOR MAI BUNI MARCATORI DIN ISTORIA ECHIPELOR NAŢIONALE

1. Ali Daei (Iran): 109 goluri

2. Cristiano Ronaldo (Porugalia): 102 goluri

3. Ferenc Puskas (Ungaria): 84 goluri

4. Godfrey Chitalu (Zambia): 79 de goluri

5. Hussein Saeed (Irak): 78 de goluri

6-7. Pele (Brazilia), Sandor Kocsis (Ungaria): 77 de goluri

8-9. Kunishige Kamamoto (Japonia), Bashar Abdullah (Kuweit): 75 de goluri

10. Sunil Chhteri (India): 72 de goluri

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO