România, victorie spectaculoasă şi inutilă: Fetele au măturat cu o echipă exotică! Ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lorena Ostase a fost aleasă cea mai bună jucătoare a meciului. Ea a marcat 6 goluri cu Puerto Rico

De câţiva ani încoace, naţionala feminină de handbal şi-a obişnuit fanii cu următoarea serie de rezultate: victorii în faţa echipelor care nu contează în acest sport, la nivel mondial, înfrângeri categorice sau dramatice cu naţionalele cu adevărat tari.

Iar Mondialul de la Spania (1-19 decembrie) păstrează, din păcate, această „tradiţie“. Pentru că aici, fetele au făcut veritabile demonstraţii de forţă cu Iran (39-11) şi Kazahstan (38-17), după care, în singurul meci solicitant din prima fază a grupelor, au cedat la 11 goluri diferenţă cu Norvegia: 22-33.

Ajunse în Grupa Principală II, fetele au continuat să piardă în faţa unor adversare superioare şi să-şi încordeze muşchii cu cele anonime. A fost, mai întâi, înfrângerea cu campioana mondială Olanda (30-31), una dramatică, ce-i drept, în care România a ratat egalarea la ultima fază a partidei. Din păcate, odată cu acest eşec s-au dus şi şansele de calificare în sferturi.

Revenite pe teren, astăzi, la Castellón, şi având şi o susţinerea puternică din tribune, fetele lui Adrian Vasile au bifat încă un succes fără istoric. În faţa echipei din Puerto Rico, care provine din lumea a 3-a a handbalului feminin. Dovadă şi rezultatele înregistrate la acest Mondial:

*15-55 cu Olanda

*10-48 cu Suedia

*30-24 cu Uzbekistan

*7-43 cu Norvegia

Adrian Vasile a ridicat, în sfârşit, vocea!

Cu România, Puerto Rico s-a ţinut chiar bine! Cel puţin în debutul partidei, când scorul a fost mai mereu strâns, cu un avantaj de doar două sau trei goluri pentru Laslo şi compania. De la 8-5 însă, „filmul“ s-a rupt pentru Puerto Rico. Pentru că diferenţa de pe tabelă s-a tot mărit, ajungând la 20-9 pentru România, la pauză. Momentul de trezire pentru tricolore a venit după un time-out în care Adrian Vasile a mai ridicat puţin vocea.

La reluare, România a continuat să fie, în mod evident, echipa mai bună, de alt calibru. Aşadar, după un final de meci tot mai dezechilibrat, în care a înscris şi portarul Diana Ciucă, s-a terminat 43-20. Rezultat care, din păcate, nu ajută cu nimic România, calificarea în sferturi fiind ca şi pierdută deja.

Luni, de la ora 19.00 (Digi Sport 2, Telekom Sport), România va întâlni Suedia, în ultima partidă pentru fete la acest Mondial. În funcţie de rezultatul acelui meci, tricolorele vor afla pe ce loc se vor clasa la acest turneu final, în care obiectivul trasat de federaţie a fost unul bizar: locurile 1-10. El va fi ratat însă, deoarece, în funcţie de rezultatul ultimului meci, România va termina Mondialul, undeva pe locurile 13-16.

CITEŞTE ŞI:

Fenomenal: Norvegia - Suedia, cel mai frumos meci al Mondialului. Rezultatul, un coşmar pentru România VIDEO

12 e locul pe care l-a obţinut naţionala României, la ultima ediţie a Mondialului, în 2019, în Japonia. Atunci însă, erau doar 24 de naţionale participante. Acum, în Spania, sunt 32 de naţionale.  

Grupa Principală II

Sâmbătă

România - Puerto Rico 43-20

Olanda - Kazahstan 61-15

Suedia - Norvegia 30-30

Luni

Kazahstan - Puerto Rico 16.30

România - Suedia 19.00

Olanda - Norvegia 21.30

Clasament

1. Olanda 4 3 1 0 178-91 7

2. Norvegia 4 3 1 0 152-77 7

3. Suedia 4 2 2 0 164-91 6

4. România 4 2 0 2 130-101 4

5. Kazahstan 4 0 0 4 70-200 0

6. Puerto Rico 4 0 0 4 52-186 0

*Primele două clasate vor merge în sferturi.

**Rezultatele înregistrate cu echipele de pe ultimul loc, după prima fază a grupelor, n-au fost luate în considerare în Grupele Principale.

Lotul României

*Portari: Diana Ciucă (Rapid), Daciana Hosu (Vâlcea), Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica / Croaţia);

*Extreme stânga: Ana Maria Tănasie (Baia Mare), Nicoleta Dincă (Bistriţa), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti)

*Interi stânga: Anca Polocoşer (Baia Mare), Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnica / Croaţia), Bianca Harabagiu (Gloria Buzău)

*Centri: Cristina Laslo (Baia Mare), Andreea Rotaru (Gloria Buzău), Mădălina Zamfirescu (Gloria Buzău)

*Pivoţi: Crina Pintea (Gyor / Ungaria), Lorena Ostase (SCM Slatina), Alexandra Subţirică Iovănescu (Gloria Buzău)

*Inter dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău)

*Extreme dreapta: Oana Borş (Baia Mare), Laura Moisă (Gloria Bistriţa)

*A fost chemată Alexandra Badea (Rapid) din ţară, după accidentarea suferită de Oana Borş, în primul meci.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux