România - Ungaria. Mircea Sandu, despre meciul cu maghiarii: „Trei puncte sau ieşim din joc!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România - Ungaria / Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu a prefaţat meciul pe care România îl va susţine vineri împotriva Ungariei. Partida se va desfăşura pe Arena Naţională şi va fi transmisă de TVR, începând cu ora 21.00.

„Credeţi că noi ţintim altceva decât trei puncte cu Ungaria? Noi ne gândim doar la trei puncte cu Ungaria, altfel ieşim din joc. Toţi jucătorii şi staful tehnic vor face tot ce e posibil pentru a obţine trei puncte, ăsta e meciul care ne interesează, cel cu Ungaria, chiar dacă noi pregătim organizarea ambelor jocuri. 

Aşteptăm un stadion arhiplin, mă aştept ca nivelul jocului să fie unul bun şi în urma victoriei stadionul să fie din nou plin la meciul cu Turcia. Gazonul a fost schimbat, l-am vizitat dimineaţă, am fost pe teren şi arată excepţional, mai trebuie schimbate câteva scaune care au fost deteriorate la meciul Stelei, dar se va rezolva totul în două zile. Sunt convins că va fi o atmosferă excepţională“, a declarat Mircea Sandu pentru Mediafax.
România va întâlni Ungaria pe 6 septembrie, urmând ca patru zile mai târziu să aibă loc confruntarea cu Turcia. Ambele meciuri vor fi disptuate pe Arena Naţională, începând cu orele 21.00.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Lotul echipei naţionale pentru meciurile cu Ungaria şi Turcia: Marica a fost convocat, deşi nu are echipă, Mutu şi Grozav nu sunt pe listă!

România - ACS Berceni: 2-0. Tricolorii şi-au măsurat forţele cu o echipă de liga a doua

Echipa naţională are un nou căpitan. Cel mai scump fotbalist plecat din Liga I a fost un adolescent întârziat la pubertate

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă