România şi o şansă ratată: am fi putut avea al doilea om ca putere în fotbalul european. Cum s-a pierdut această ocazie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Viena, a avut loc, astăzi,  cel de-al 39-lea Congres UEFA. Dacă francezul Michel Platini a fost reales în funcţia de preşedinte, în schimb, un român a părăsit structurile fotbalului european.

Mircea Sandu s-a retras, anul trecut, din fruntea fotbalului românesc, după 24 de ani în care a fost preşedintele FRF. „Naşul“ ajunsese din 2007 şi membru în Comitetul Executiv UEFA şi spera să-şi păstreze locul din postura de preşedinte onorific al Federaţiei Române de Fotbal.

Calculele sale au fost însă date peste cap de faptul că noul şef de la „Casa Fotbalului“ a tăiat toate legăturile FRF – Sandu, iar acesta a pierdut, astăzi, locul pe care îl avea la Comitetul Executiv UEFA.

Mircea Sandu a comentat această situaţie pentru Mediafax şi a insistat că România a pierdut mai mult decât un loc în Comitetul Executiv UEFA.

Ce a spus?

„România a pierdut o poziţie foarte importantă. Nu vorbesc de mine, vorbesc de poziţie. După opt ani de zile, dacă astăzi eram ales deveneam automat vicepreşedinte al UEFA. Era altă greutate, în sensul figarativ, dar asta e - noi românii ştim să ne dăm singuri în cap. E o chestiune de normalitate la noi. N-am ce să regret, pentru că am ieşit cu fruntea sus de aici, cu prieteni foarte mulţi şi cu o experienţă pe care greu o va atinge cineva“, a spus Sandu.

Chiar dacă Răzvan Burleanu insistă că predecesorul său n-a aplicat nimic din ce se întâmplă la UEFA pe plan intern, Mircea Sandu susţine contrariul.

„Am avut onoarea de a fi în Comitetul Executiv UEFA, la cel mai înalt nivel şi modul în care am învăţat cum se ordonează o activitate, cum se conduce o întrunire, o şedinţă, o reuniune, am încercat să aplic şi eu în România. Dacă am reuşit sau nu rămâne de văzut. Are cine să comenteze. În orice caz, cinstea şi onoarea pe care am avut-o să reprezint România la cel mai înalt nivel, nu ştiu dacă foarte curând se va mai întâmpla“, a continuat „Naşul“.

Acesta a promovat, încă o dată, ideea că România ar fi avut de câştigat datorită prezenţei sale în Comitetul Executiv UEFA, scenariu cu care Răzvan Burleanu nu e de acord.

„De când sunt la UEFA, România a organizat trei mari competiţii, CE de tineret în 1998, CE U19 din 2011 şi finala Ligii Europa în 2012 şi toată lumea spune că datorită faptului că am fost acolo am obţinut organizarea CE 2020. Mai departe, cei care sunt în federaţie să obţină şi ei ceva“, a încheiat fostul preşedinte FRF.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”