România se revoltă după declaraţiile norvegienilor despre copiii prezenţi la meci: Burleanu trece la ameninţări!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele ore, presa norvegiană şi stafful naţionalei acestei ţări au criticat vehement prezenţa celor mici pe „Arena Naţională“. Scârbit, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a luat atitudine.

Dacă presa internaţională a remarcat atmosfera frumoasă în care s-a desfăşurat partida România – Norvegia de marţi seară, în schimb, nordicii ba s-au plâns de „sunete asurzitoare, tribale“ ale celor mici, ba au susţinut că România, pedepsită pentru rasism şi pentru scandări xenofobe, n-ar fi trebuit să beneficieze de susţinerea fanilor, indiferent de vârsta acestora.

Indignat de aceste reacţii, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a trecut la contraatac şi, în dialog cu Digi Sport şi cu Telekom Sport, a spus că ia în calcul inclusiv informarea forului european după atacurile norvegienilor.

Ce a spus Răzvan Burleanu?

*Selecţionerul Norvegiei greşeşte când consideră că poporul român e unul rasist sau xenofob, confundă ţările probabil. Am rămas şi noi uimiţi de reacţia lor. Considerăm că e o insultă adusă copiilor noştri. Vom informa UEFA!

*Norvegienii spuneau că nu sunt obişnuiţi cu copii în tribună pentru că nu li se întâmplă să fie interzişi suporteri. Asta ne-am dori şi noi, peste 10, 15 ani să ni se întâmple. 

*Ceea ce e îmbucurător e că, dacă acum cinci ani, aveam vreo 10.000 de ultraşi în tribune atunci când echipa naţională juca, acum numărul acestora s-a redus la 200, 300. 200, 300 de persoane care se gândesc la ele însele şi nu la toţi ceilalţi. 

*S-a văzut clar că şi la meciul cu Spania am avut grup de 200, 300 de persoane, în rest, stadionul imediat cum i-a auzit cu aceste scandări rasiste şi xenofobe a reacţionat imediat.

CITEŞTE ŞI:

Norvegienii se fac de râs până la capăt: Au reclamat România la UEFA! Motivul e de-a dreptul ridicol

Strigător la cer: Ce a povestit un suporter norvegian despre deplasarea sa în România

La meci ca impostorii: Doi primari PSD au intrat fraudulos pe „Arena Naţională“. Cum au procedat

Norvegienii ne atacă dur copiii: Articol de neînţeles şi declaraţii virulente despre atmosfera creată de cei mici

Cei mai simpatici suporteri din lume: Ce au confiscat stewarzii de la fanii mici ai naţionalei

Selecţionerul Norvegiei, deranjat profund cei mici au fost la meci: Cum a catalogat regula UEFA

Copiii români au ajuns vedete în presa internaţională: Ce s-a scris despre atmosfera de la meci

Hagi „turbează“: Contra s-a răzbunat pe el şi pe Gică Popescu la meciul cu Norvegia. Cât a jucat Ianis

VIDEO Contra, limbaj de birjar: Selecţionerul l-a înjurat ca la uşa cortului pe Puşcaş, de faţă cu 30.000 de copii

VIDEO Mister desluşit: Cine ar fi trebuit să bată penalty-ul pe care l-a ratat Puşcaş cu Norvegia

Scenariu de coşmar pentru România: Suedia se califică la Euro 2020 şi cu o înfrângere la Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie