România, o epavă fotbalistică: Dovada că alunecăm spre lumea a 4-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Keşeru a fost pe teren, în dezastrul de la Erevan

Fotbalul românesc şi-a arătat, încă o dată, decăderea, în decurs de 24 de ore. Mai întâi, mult lăudata naţională U21 a fost eliminată de la Europeanul de tineret, după care prima reprezentativă a bifat un eşec istoric, în premieră, în faţa Armeniei!

De acum, orice calcul legat de o eventuală calificare la Mondialul din 2022 pare, mai degrabă, o utopie. Realitatea sună înfiorător: naţionala României a ajuns printre echipele „liliputane“ ale continentului. Pentru că, în acest moment, după primele trei etape din preliminarii, doar următoarele naţionale au strâns mai puţine puncte decât noi: Georgia (1p), Bulgaria (1p), Feroe (1p), Moldova (1p), Letonia (1p), Gibraltar (0p), Malta (1p), Andorra (0p) şi San Marino (0p). 

În schimb, au o zestre mai bogată, formaţii cu care, pe vremuri, ne „distram“: Armenia (9p), Macedonia de Nord (6p), Ungaria (7p), Albania (6p) sau Cipru (4p).   

Iar ca să vedem când a pornit naţionala mai slab decât atât, în nişte preliminarii, trebuie să ne întoarcem mult în timp. Tocmai în 2010! Atunci, în campania de calificare pentru Euro 2012, cu Răzvan Lucescu pe bancă, tricolorii au strâns doar 2 puncte, după primele trei runde:    

*1-1 cu Albania la Piatra Neamţ

*0-0 cu Belarus la Minsk

*0-2 cu Franţa la Paris

România a încheiat acele preliminarii pe locul 3 din 6 în grupa D şi a ratat turneul final. Prin comparaţie, cel mai bun start de campanie, din 2010 încoace, l-am avut cu Victor Piţurcă pe bancă, în preliminariile pentru Mondialul din 2014. Atunci, tricolorii au bătut Estonia în deplasare (2-0), Andorra acasă (4-0) şi Turcia în deplasare (1-0). Chiar şi aşa însă, au terminat pe locul 2 în grupa D, la nouă puncte de Olanda. România s-a dus la baraj, fiind învinsă în dublă manşă de Grecia.

Preliminarii CM 2022, grupa J

Miercuri

Armenia - România 3-2

Germania - Macedonia de Nord 1-2

Liechtenstein - Islanda 1-4

Clasament

1. Armenia 3 3 0 0 6-2 9

2. Macedonia 3 2 0 1 9-4 6

3. Germania 3 2 0 1 5-2 6

4. România 3 1 0 2 5-6 3

5. Islanda 3 1 0 2 4-6 3

6. Liechtenstein 3 0 0 3 1-10 0

*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.

Programul grupei J:

2 septembrie 2021
Islanda – ROMÂNIA
Liechtenstein – Germania
Macedonia de Nord – Armenia

5 septembrie 2021
Islanda – Macedonia de Nord
ROMÂNIA – Liechtenstein
Germania – Armenia

8 septembrie 2021
Armenia – Liechtenstein
Macedonia de Nord – ROMÂNIA
Islanda – Germania

8 octombrie 2021
Germania – ROMÂNIA
Islanda – Armenia
Liechtenstein – Macedonia de Nord

11 octombrie 2021
ROMÂNIA – Armenia
Islanda – Liechtenstein
Macedonia de Nord – Germania

11 noiembrie 2021
Armenia – Macedonia de Nord
ROMÂNIA – Islanda
Germania – Liechtenstein

14 noiembrie 2021
Liechtenstein – ROMÂNIA
Armenia – Germania
Macedonia de Nord – Islanda

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea