România îşi sufocă sportul, alţii ridică restricţiile: Două ţări importante revin la normalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Streinu-Cercel a ajuns inamicul public numărul 1 după planul său ridicol denumit Vacanţa Mare

Dacă îi ascuţi pe Raed Arafat şi pe Adrian Streinu-Cercel, rămâi cu impresia că aceşti oameni chiar îşi doresc ca sportul de performanţă să fie suspendat mai multe luni de acum încolo.

România şi-a pus economia la pământ în numele luptei cu COVID-19 şi, dacă într-o primă fază, restricţiile au fost justificate, viaţa având oricând prioritate, între timp, riscăm să intrăm într-o zonă absurdă. 

Probabil, de aceea, după ce ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a respins categoric reluarea antrenamentelor echipelor de fotbal după jumătatea lunii mai, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a avut o reacţie vehementă, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Atacul LPF a venit şi în contextul în care tot mai multe ţări ridică restricţiile, mai ales în ceea ce priveşte reluarea activitatelor legate de sportul de performanţă.

În Austria, centrele olimpice au fost redeschise după cinci săptămâni în care s-a pus lacătul pe ele. Astfel, peste 600 de sportivi şi-au reluat pregătirile cu condiţia de a purta măşti şi de a păstra o distanţă minimă de 2 metri în timpul exerciţiilor.

În Asia, Coreea de Sud tocmai le-a oferit echipelor de fotbal posibilitatea de a-şi relua antrenamentele. Mai mult, ele pot programa deja meciuri amicale, cu condiţia ca ele să aibă loc în spatele porţilor închise. Oficialii ţării le-au cerut fotbaliştilor să nu-şi dea mâna, aşa cum se obişnuieşte, înaintea partidelor. Respectând aceste indicaţii, prima ligă sud-coreeană ar urma să înceapă peste 20 de zile.

14.873 de cazuri confirmate de coronavirus avea Austria până aseară. Numărul deceselor a ajuns la 491.   10.683 de cazuri de coronavirus avea Coreea de Sud până ieri. Per total, 237 de oameni au murit de COVID-19 în această ţară.   9.242 de cazuri de coronavirus a avut România până acum. La noi, numărul deceselor a ajuns la 498.  
Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG