România își redescoperă pasiunea pierdută: Fenomenul care se manifestă după mulți ani în toată țara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atât de criticat de oameni precum Dan Petrescu și nu numai, sistemul competițional cu play-off și play-out, cu înjumătățirea punctelor, implementat în România din 2016, a revigorat campionatul intern.

Fanii români iubesc fotbalul, atunci când au ce vedea pe stadioane

În mod cert, dacă ne referim strict la calitatea fotbalistică, aceasta lipsește, în continuare, la noi, comparativ cu ce vedem la televizor, în întrecerile continentale și cele din Occident. În schimb, suspansul, un „ingredient“ de bază pentru orice competiție sportivă, există din plin și în România. În acest an, e în derulare a 8-a ediție a campionatului intern în care avem un sezon regulat, urmat de play-off și play-out. Și, pentru a patra oară, asistăm la o luptă spectaculoasă pentru titlu, pe muchie de cuțit. Pentru că, în acest moment, când mai suntem trei etape de jucat, avem trei echipe cu șanse matematice la locul 1. Ceea ce reprezintă o premieră, în condițiile în care, la edițiile precedente, lupta pentru supremație s-a dat între două formații.

Cel mai mare câștig al situației actuale e revenirea spectatorilor în tribune. Încurajați și de faptul că există arene noi, moderne, în tot mai multe orașe, oamenii au început să vadă mersul pe stadioane ca pe o activitate cu care merită să-ți umpli câteva ore din timp, în zilele de weekend. Rezultatul: această ediție a Superligii ne oferă cea mai mare medie de spectatori din ultimul deceniu și jumătate! La acest capitol, două formații bucureștene conduc, fiind urmate de CS U Craiova, care rămâne „campioana provinciei“ în ceea ce privește susținerea fanilor:

1. FCSB – 14.000 de spectatori în medie

2. Rapid – 11.200

3. CS U Craiova – 11.100

4. UTA – 7.700

5. Petrolul Ploiești – 6.500

6. Universitatea Cluj – 6.400

7. FC U Craiova – 5.800

8. CFR Cluj – 4.500

9. Sepsi – 4.000

10. Hermannstadt – 3.800

Inclusiv cei mici au început să vină în număr tot mai mare pe arenele din țară

De remarcat că, la anul, media spectatorilor, prezentată de „Gazeta Sporturilor“, poate crește și mai mult la nivelul Superligii. Pentru că din „B“ vor veni niște grupări foarte iubite. Poli Iași și-a asigurat deja promovarea din punct de vedere matematic și, foarte probabil, va fi însoțită de Oțelul Galați. Apoi, la barajul de promovare / menținere pot ajunge Dinamo și Buzău, alte două formații cu mulți susținători.

În următorul sezon, creșterea numărului de spectatori la meciurile din Superliga poate fi valorificată și prin noul contract de vânzare pentru drepturile TV. Aici, dacă vor fi îndeplinite anumite prevederi, care se negociază în continuare, echipele din prima ligă pot împărți un bonus de un milion de euro!

Doar în Germania și Anglia mai e ca la noi

Finalul incendiar de campionat pe care îl avem în play-off transformă Superliga românească într-o competiție în care suspansul atinge cote aproape unice în Europa! Pentru că, în marile întreceri fotbalistice de pe continent, în Italia, Spania, Franța, Olanda și Portugalia, soarta titlului fie că s-a decis deja, fie că lucrurile sunt clare, în marte parte.

În schimb, observăm o situație similară cu Superliga românească în Germania și în Anglia. În Bundesliga, cu trei etape înainte de final, Bayern Munchen și Borussia Dortmund sunt despărțite de un singur punct, la vârf. În Premier League, Manchester City are, de asemenea, un punct peste Arsenal. Cu precizarea că liderul a jucat un meci mai puțin și, de aceea, are șanse mult mai mari la locul 1, când mai are, în total, patru partide de jucat.

Play-off, etapa a VIII-a

Vineri: Rapid – Sepsi 20.30

Sâmbătă: CS U Craiova – Farul 21.30

Duminică: FCSB – CFR Cluj 21.00

Clasament

1. Farul Constanța 46 de puncte

2. FCSB 43p*

3. CFR Cluj 39p*

4. CSU Craiova 36p

5. Rapid 34p

6. Sepsi 25p

Play-out, etapa a VIII-a (penultima)

Vineri: Voluntari – Botoșani 17.30

Sâmbătă: Petrolul – Hermannstadt 14.30

Sâmbătă: „U“ Cluj – Chindia 19.00

Duminică: Mioveni – UTA 13.30

Duminică: FC U Craiova – FC Argeș 18.15

Clasament

1. Petrolul 34p

2. FC U Craiova 32p

3. Voluntari 30p

4. Hermannstadt 28p

5. Botoşani 28p

6. „U“ Cluj 27p

7. UTA 22p*

8. Chindia 22p

9. FC Argeş 21p*

10. Mioveni 11p

*Cu rotunjirea punctelor în sus.

**În play-out, locurile 9 și 10 retrogradează direct, în timp ce locurile 7 și 8 vor juca un baraj de menținere / promovare cu locurile 3 și 4 din „B“.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete