România, decădere naţională: Ce a ajuns să ceară federaţia de la viitorul selecţioner

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu, preşedinte FRF

Prima reprezentativă a dat atât de multe rateuri, în ultimii ani, încât, într-o încercare disperată de a găsi un selecţioner, cei de la FRF au fost nevoiţi să coboare ştacheta la maxim.

De aproape două luni, Federaţia Română de Fotbal (FRF) caută un selecţioner. Mai că a lipsit să fie publicat şi un anunţ în paginile de Mica Publicitate, în acest sens!

Pentru că, după refuzurile primite pe bandă, de la Gheorghe Hagi (Farul Constanţa), Răzvan Lucescu (PAOK Salonic) şi Dan Petrescu (CFR Cluj), acum s-au lungit negocierile şi cu Ladislau Bölöni (68 de ani). 

Motivul principal ţine de o clauză iniţială, asupra căreia a insistat federaţia. Concret, oficialii de la „Casa Fotbalului“ au dorit să aibă posibilitatea de a renunţa la selecţioner, inclusiv în cazul unei clasări pe locul 2 în Liga Naţiunilor! Dacă şi-ar fi impus acest punct de vedere, teoretic, Bölöni sau orice alt selecţioner, ar fi putut să-şi piardă postul, încă de la finalul lunii septembrie, când se vor încheia partidele din Liga Naţiunilor!

Având în vedere acest risc, dar şi faptul că România n-a mai câştigat o grupă din 2007 (!), de la preliminariile pentru Euro 2008, nici Bölöni şi nici Iordănescu jr (n.r. - a fost, ieri, la sediul federaţiei pentru negocieri!). n-au acceptat o asemenea clauză. Astfel, federaţia a trebuit să facă un pas înapoi.

Concret, singura condiţie pentru ca viitorul selecţioner să-şi prelungească mandatul, până după preliminariile Euro 2024, e ca naţionala să nu încheie pe ultimul loc în Liga Naţiunilor.

„Fără obiectiv nu se poate“

Şeful Comisiei Tehnice FRF, Mihai Stoichiţă, a confirmat aceste detalii printr-o intervenţie la Digi Sport. N-a spus lucrurile direct, însă a lăsat de înţeles că viitorul selecţioner va avea o primă misiune de a evita doar retrogradarea în Liga C a Naţiunilor, în condiţiile în care România se află acum în Liga B.

„Au avut loc discuţii cu Ladislau Bölöni, cu Edi Iordănescu şi cu Adrian Mutu. Toţi au primit acelaşi gen de contract, cu aceleaşi clauze. Nu se poate un contract fără obiective. Ca să ajungi la Euro 2024, trebuie să ai o echipă care să confirme în cele opt meciuri de anul acesta. Să mă ierte Dumnezeu, dar peste tot pe unde am fost mi s-au pus clauze de obiectiv. Ce faci dacă pierzi toate meciurile?“, şi-a început Stoichiţă discursul.

Apoi, a detaliat: „Federaţia nu vrea să păcălească un selecţioner, vrem doar să câştigăm. Un selecţioner nu va fi adus pentru a fi dat afară! Mereu am fost corecţi cu antrenorii pe care i-am avut. Noi nu vrem să retrogradăm din urna a doua. Liga Naţiunilor e un obiectiv intermediar. Dacă antrenorul rămâne în grupa a doua, unde ne aflăm acum, Comisia Tehnică decide soarta selecţionerului. Ce o să spuneţi dacă retrogradăm în urna a treia?“.

În aşteptarea unei decizii, Stoichiţă a evaluat şansele candidaţilor, cu precizarea că, potrivit informaţiilor din interior, el însuşi insistă pentru Mutu, care însă nu e pe placul preşedintelui Burleanu. „Poate Bölöni e favorit în faţa lui Adi Mutu şi Edi Iordănescu. Va fi alegerea federaţiei mai departe, a celor din Comisia Tehnică“, a încheiat „Lippi“.

Ce urmează pentru echipa naţională

*25 martie: România - Grecia (amical)

*29 martie: Israel - România (amical)

Liga Naţiunilor, ediţia 2022-2023

*4 iunie: Muntenegru – România

*7 iunie: Bosnia – România

*11 iunie: România – Finlanda

*14 iunie: România – Muntenegru 

*23 septembrie: Finlanda – România

*26 septembrie: România – Bosnia

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă