România, decădere incredibilă: Borna pe care o va atinge naţionala cu ocazia Mondialului din Qatar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Puşcaş, atacant România

Pe măsură ce se completează tabloul turneului final, avem tot mai multe regrete că tricolorii au ratat competiţia. Încă o dată!

Canada a devenit, în noaptea de duminică spre luni, a 20-a naţională care a prins turneul final ce va fi găzduit de Qatar (21 noiembrie - 18 decembrie). 

Astfel, reprezentativa „Frunzei de arţar“ ajunge la un turneu final pentru a doua oară, precedenta calificare fiind obţinută în 1986. Din zona Americii de Nord, SUA şi Mexic sunt ca şi calificate, în timp ce Costa Rica va merge, aproape sigur, la barajul intercontinental, unde va întâlni reprezentanta din Oceania, cel mai probabil, Noua Zeelandă (13/14 iunie).

Tragerea la sorţi pentru grupele Mondialului din 2022 va avea loc, la Doha, la data de 1 aprilie. În momentul efectuării tragerii la sorţi, vom şti doar 29 din cele 32 de naţionale care vor merge în Qatar. Asta deoarece, barajele intercontinentale se vor decide, în luna iunie. Tot atunci, Europa îşi va desemna ultima reprezentantă, învingătoarea meciului Ţara Galilor - Scoţia / Ucraina, urmând să meargă în Qatar.

Pentru fotbalul românesc, acest turneu final va prelungi o situaţie incredibilă: 24 de ani de absenţă de la un Mondial, în condiţiile în care ultima calificare datează din 1998. 

După CM 2022, următoarea ediţie a turneului, cea din 2026, va fi găzduită de Canada, Mexic şi SUA. Vor fi 48 de echipe, în loc de 32 ca până acum. Din păcate, locurile alocate Europei nu vor fi cu mult mai multe. Vor merge 16 naţionale europene, în loc de 13 ca până acum.

20 din 32 de naţionale s-au calificat deja la CM 2022

*Asia: Qatar (gazda turneului), Iran, Coreea de Sud, Japonia, Arabia Saudită

*Europa: Germania, Danemarca, Franţa, Belgia, Croaţia, Spania, Serbia, Anglia, Elveţia, Olanda

*America de Sud: Brazilia, Argentina, Ecuador, Uruguay

*America de Nord: Canada

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie