România atrage investitori de carton: Angelo Massone a lăsat Ceahlăul şi a plecat în Italia. Care a fost mesajul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angelo Massone

În iarnă, italianul a ameninţat cu tot felul de procese pentru că nu i s-a permis să preia Rapidul. Ajuns la Piatra Neamţ, el a dus echipa la un pas de liga secundă, iar astăzi a declanşat o situaţie haotică.

Angelo Massone şi-a făcut intrarea în fotbal, în Scoţia, atunci când, în 2008, a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al clubului Livingston. 

Într-un an, echipa a ajuns în insolvenţă, a fost la un pas de faliment şi doar intervenţia Ligii Profesioniste de Fotbal a salvat Livingston, gonindu-l pe Massone.

La şase ani de la acest episod, italianul a „aterizat“ în România, la Ceahlăul, după o încercare eşuată de a prelua Rapidul. Sub noul patronat, nemţenii au bifat două victorii, trei remize şi patru înfrângeri în retur şi au ajuns pe locul 15 din 18 în Liga I, la cinci puncte de salvare.

Astăzi, Massone a anunţat concedierea brazilianului Ze Maria, antrenor pe care el l-a adus în România. Treptat, haosul a luat amploare, iar jucătorii au refuzat să iasă la antrenament! Cum a reacţionat Massone în faţa acestei situaţii? A povestit preşedintele Viorel Măstăcăneanu la Dolce Sport.

Ce a spus?

„Angelo Massone e un tip mai coleric, cum am mai avut noi conducători mai colerici. Omul trebuia să plece în Italia. Eu m-am întâlnit un minut cu el, trebuia să nu piardă avionul. Rămâne să mai discutăm când se întoarce, să vedem ce e de făcut. A fost o discuţie mai aprinsă. Vom vedea ce se va întâmpla. Ca să fie demis Ze Maria trebuie să se întâlnească Consiliul de Administraţia. Dar da, decizia îi aparţine patronului“, şi-a început discursul preşedintele Ceahlăului.

El e optimist în privinţa rămânerii în Liga I: „Eu cred că avem şansele cele mai mari dintre cele opt echipe care se bat la retrogradare şi faţă de program să ne salvăm. Cred că putem scăpa de retrogradare. Trebuie linişte şi dorinţa jucătorilor de a rămâne în prima ligă. Şi depinde şi de puterea lui Massone de a linişti jucătorii pe plan financiar“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne