România, alături de Bianca Andreescu: Când se vor juca semifinalele de la US Open în această noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu Simona Halep eliminată repede la Flushing Meadows, iubitorii tenisului din ţară sunt acum conectaţi la US Open prin parcursul formidabil al Biancăi Andreescu (15 WTA).

România a trăit un Wimbledon de vis în care Simona Halep a ridicat trofeul deasupra capului, iar acum, la US Open, fanii sunt alături de Bianca Andreescu, o jucătoare de origine română care face furori în circuitul feminin în acest sezon.

Ajunsă în semifinale, „Bibi“ are asigurată prezenţa în Top 10 după turneul de la Flushing Meadows şi, dacă va câştiga trofeul, va trece chiar peste Simona Halep în clasament, pe locul 5 WTA. Până atunci însă, Andreescu ar trebui să treacă, mai întâi, de Belinda Bencic (12 WTA). 

Cele două semifinale de la US Open la fete se vor juca în noaptea de joi spre vineri şi vor fi transmise de Eurosport:

S. Williams (8 WTA) – Svitolina (5 WTA)

De la ora 02.00 pe arena „Arthur Ashe“

Andreescu (15 WTA) – Bencic (12 WTA)

Imediat după terminarea primului meci din semifinale

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul