Roger Federer nu va reveni pe teren în 2020. Anunţul îngrijorător al campionului elveţian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roger Federer a anunţat, miercuri dimineaţă, că pentru el sezonul 2020 este închis definitiv. Campionul elveţian a explicat că a fost nevoit să se opereze din nou la genunchi şi că îşi va acorda tot timpul necesar recuperării, sperând să poată reveni pe terenul de tenis în 2021.

Cel mai mare jucător de tenis al tuturor timpurilor - aşa cum este considerat de mulţi, Roger Federer a fost supus unei intervenţii artroscopice, minim-invazivă, pentru a doua oară de la începutul acestui an.

Dragii mei fani, în urmă cu câteva săptămâni am întâmpinat nişte probleme în recuperarea mea iniţială, aşa că a trebuit să fac încă o intervenţie artroscopică rapidă la genunchiul drept. Acum, aşa cum am făcut şi în aşteptarea sezonului 2017, intenţionez să îmi acord timpul necesar pentru a mă recupera în proporţie de 100% pentru a juca la cel mai bun nivel al meu. Îmi vor lipsi fanii şi circuitul, dar sunt nerăbdător să revin la începutul sezonului 2021“, a scris Roger Federer pe reţelele de socializare.

Elveţianul va împlini 39 de ani pe data de 8 august, însă nu îşi pune, pentru moment, problema retragerii. Federer este cel mai vârtnic jucător din Top 120 ATP. Doar spaniolul Feliciano Lopez (58 ATP) se mai îndreaptă spre aniversarea cu numărul 39 în acest interval. Ivo Karlovici, în vârstă de 41 de ani, ocupă locul 124 în clasamentul mondial.

Roger Federer încheie, astfel, sezonul 2020 cu un singur turneu disputat - Australian Open. Elveţianul a jucat un meci extrem de dur în faza sferturilor de finală, salvând şapte mingi de meci şi revenind după ce fusese condus cu 2-1 la seturi, pentru a se impune, după aproape trei ore şi jumătate de luptă. În semifinală, în faţa lui Novak Djokovici, suferinţa de ordin fizic a lui Federer a fost evidentă, însă sportivul cu 20 de titluri de Mare Şlem în palmares a refuzat să abandoneze.

Ferit de accidentări majore şi intervenţii chirurgicale până la o vârstă la care alţi jucători se şi retrăseseră deja, Roger Federer este acum, în pragul aniversării de 39 de ani, operat la ambii genunchi. În februarie 2016, campionul elveţian a suferit un accident bizar, acasă, în timp ce le făcea baie copiilor săi, accidentându-se la meniscul genunchiului stâng. Deşi a revenit iniţial după operaţie, disputând alte cinci turnee începând cu luna aprilie, pe zgură, „Mister Perfect“ şi-a încheiat sezonul după turneul de la Wimbledon, pentru o recuperare temeinică. În 2020, problemele lui Federer s-au mutat la genunchiul drept: după intervenţia de la începutul anului, elveţianul spera să poată reveni la timp pentru a participa la turneul de Mare Şlem favorit, pe iarba de la Wimbledon.

Sezonul 2020 de tenis, sub semnul întrebării

Între timp, soarta întregului sezon de tenis 2020 rămâne incertă. Şi asta deşi în acest moment contabilizăm deja competiţii locale organizate în Statele Unite, Germania, Cehia (unde au evoluat Petra Kvitova, Siniakova şi Muchova), Spania (la Valencia, unde au jucat doi dintre cei trei iberici din Top 25 ATP, Roberto Bautista Agut şi Pablo Carreno Busta), iar ţările ex-iugoslave şi Franţa îşi vor adăuga numele în scurt timp pe această listă, prin proiectele lansate de Novak Djokovici, Janko Tipsarevici şi Patrick Mouratoglou.

Problema majoră a tenisului este legată de natura globală a acestuia. Când organizatorii de la US Open au anunţat ce măsuri pregătesc pentru a putea ţine ediţia 2020, Novak Djokovici şi-a spus apăsat nemulţumirile, iar Rafael Nadal sau Ashleigh Barty şi-au exprimat şi ei reţinerile.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică