Rivaldo atenţionează Barcelona: „E în pericol mare!“. Pe cine vede drept noul antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rivaldo a marcat istoria Barcelonei prin evoluţiile sale

Fostul mare jucător al catalanilor consideră că Barcelona se află într-o situaţie delicată şi că ar putea schimba antrenorul imediat după încheierea campionatului, competiţie câştigată de Real Madrid.

Legendarul brazilian, ambasador Betfair, e de părere că, având asemenea evoluţii, Barcelona este în pericol împotriva celor de la Napoli. Spaniolii au de jucat, la 8 august, returul opitimilor din Liga Campionilor pe „Camp Nou“. În tur, la Napoli, scorul a fost 1-1.

„Exact cum a menţionat Messi la finalul meciului de aseară cu Osasuna, dacă echipa nu joacă mai bine rapid, e în pericol mare de a pierde cu Napoli. Ca fost jucător şi un fan al Barcelonei, sunt îngrijorat şi cred că fanii împărtăşesc acest sentiment. Va fi un meci greu împotriva unei echipe bune italiene, jucat fără fani în tribune, iar Napoli va încerca să obţină o victorie de referinţă, eliminând Barcelona pe Camp Nou“, a spus Rivaldo (48 de ani).

Schimbarea antrenorului e o decizie dificilă pentru preşedinte

„Fotbalul se schimbă zi de zi, iar această situaţie în care ar putea schimba antrenorul chiar înaintea reînceperii Champions League este una delicată pentru preşedintele Barcelonei, Josep Bartomeu. Fanii Barcelonei şi presa nu sunt impresionaţi de munca lui Quique Setien şi de sistemul său, ceea ce amplifică ideea unei potenţiale schimbări. Va fi o decizie dificilă pe care trebuie să o gândească bine preşedintele şi conducerea. Dacă Barcelona pierde cu Napoli, mulţi vor spune că au avut o fereastră de oportunitate, după La Liga, în care ar fi putut schimba antrenorul, iar cu unul nou alta ar fi fost povestea în Champions League. Nu mi-ar plăcea să mă aflu în pielea preşedintelui. În orice caz, dacă Setien nu câştigă Champions League, nu cred că va mai continua ca antrenor sezonul viitor. Doar un titlu european ar putea reda încrederea fanilor Barcelonei în actualul antrenor“, a continuat brazilianul.

Venirea lui Xavi depinde numai de el

„Xavi mi se pare antrenorul corespunzător pentru revigorarea Barcelonei. El cunoaşte clubul extrem de bine şi poate pune în valoare tinerii. A avut ocazia să preia clubul înaintea lui Setien, dar a considerat că nu era suficient de bine pregătit pentru a antrena clubul său iubit. Cred că îşi va schimba părerea curând şi va deveni managerul Barcelonei. Nu ştiu dacă vara asta, dar cred că decizia e în mâinile sale, din moment ce conducerea clubului şi-a arătat deja interesul faţă de el“, a spus Rivaldo.

Real Madrid a fost cea mai puternică de la reluarea campionatului

„Real Madrid a ridicat trofeul după ce a învins Villarreal. Echipa a fost foarte puternică de la reînceperea campionatului, câştigând toate meciurile, aşa că merită să fie campioană, profitând şi de scăpările Barcelonei. Cheia a fost cum s-au întors cele două cluburi din pandemie. Echipa lui Quique Setien n-a fost la 100% şi a plătit pentru asta. Îmi aduc aminte de o declaraţie a portarului lui Madrid, Thibaut Courtois, care zicea că ar fi fost nedrept să se încheie campionatul în martie, când diferenţa era de doar două puncte. Putem vedea că a avut dreptate. Real a răsturnat situaţia şi are un avans de şapte puncte în frunte. Chiar şi Luis Suarez a fost de acord cu mine, menţionând că Barcelona nu poate găsi scuze în VAR sau norocul Madridului, fiindcă echipa, de fapt, n-a jucat suficient de bine“, a punctat ambasadorul Betfair.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare