Rivala Simonei Halep dezvăluie partea urâtă a sportului alb

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugenie Bouchard şi Simona Halep, semifinaliste la Wimbledon 2014 FOTO AP

2014 a fost anul în care canadianca Eugenie Bouchard o elimina pe Simona Halep din semifinalele turneului de la Wimbledon.

La fel ca şi în cazul Simonei Halep, 2014 a fost cel mai bun an pentru Eugenie Bouchard, care a jucat semifinale la Wimbledon şi a urcat până pe locul 5 WTA. În scimb, pentru canadiancă au urmat două sezoane modeste, cu accidentări şi prestaţii slabe.

Pe de altă parte, apariţiile de pe coperţile revistelor nu s-au rărit, ba chiar au prins avânt, iar Bouchard a pus mâna pe o serie de contracte bănoase cu diverşi sponsori, fiind ajutată de aspectul fizic plăcut.

Într-un interviu acordat recent revistei The Age, Bouchard a vorbit şi despre partea urâtă a celebrătăţii: "Am primit ameninţări cu moartea şi sunt foarte mulţi fani agresivi. Ura nejustificată mă dezamăgeşte. De exemplu, mă antrenez şase ore pe zi, după care merg la un film. Postez o poză de la film pe reţelele sociale şi toată lumea îmi sare în cap, de ce nu mă antrenez... Tenisul îmi ocupă cam 80 la sută din zi, dar obişnuiesc să postez despre ce fac în restul zilei şi toată lumea mă ceartă". 

Bouchard spune că a făcut faţă cu greu criticilor. "Au fost multe aşteptări şi presiune, Dacă câştigam, era normal, dacă pierdeam, era un dezastru. Am încercat în 2015 să nu citesc ce se scrie despre mine, însă nu puteam să evit reporterii". 

Interviu exclusiv cu legendarul Mats Wilander. Ce spune despre Simona Halep

Cu cine au căzut jucătoarele din România la Australian Open

Bouchard a postat poze desprinse din Baywatch pe reţele sociale

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”