Revoltător: Şumudică făcut „ţigan“ la televiziunea turcă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Şumudică, jignit în Turcia, în ciuda rezultatelor bune pe care le are

Pentru a doua oară în ultima lună, turcii au o remarcă xenofobă la adresa românilor. Pe „Parc des Princes“, un membru din stafful echipei Istanbul Başakşehir i-a făcut „ţigani“ pe arbitrul Ovidiu Haţegan şi pe colegii săi. Iar acum un moment şocant s-a petrecut după partida Sivasspor - Gaziantep.

Ce diferenţă fac patru zile! La începutul săptămânii, Marius Şumudică avea Turcia la picioare, fiind lider în Superligă, pentru 24 de ore, cu Gaziantep.

Acum, Marius Şumudică e luat la şuturi, atât de patronul clubului, după cum „Adevărul“ a scris aici, cât şi de analiştii din fotbalul turc. Pe scurt, toată lumea e revoltată de comportamentul românului care, în plin sezon, când mai e de jucat o jumătate din campionat, încearcă să forţeze mâna conducerii pentru a obţine prelungirea contractului actual, scadent în vară. Lui Şumudică i se reproşează că vrea să profite de pe urma rezultatelor bune pe care le are momentan, în loc să aştepte finalul sezonului pentru a se aşeza la masa negocierilor.

Pe fondul acestor tensiuni, un comentator al fotbalului turc, Erman Toroglu, a avut o ieşire xenofobă la adresa lui Şumudică, sâmbătă seară. Potrivit Digi Sport, Toroglu, fost fotbalist şi arbitru, l-a făcut „ţigan“ pe tehnicianul celor de la Gaziantep, pentru felul în care acesta pune presiune pe conducere! Discursul jignitor al lui Toroglu a fost întrerupt doar la intervenţia moderatorului care i-a atras atenţia invitatului său că nu e corect să recurgă la un astfel de limbaj.

CUM A DECURS DIALOGUL LA TELEVIZIUNEA TURCĂ?

Erman Toroglu: Antrenorul ăsta e plin de figuri, joacă teatru. Nu am mai văzut aşa ceva, unde se crede? Se comportă ca un ţigan, e un ţigan!

Moderator: Nu mai vorbiţi aşa!

Erman Toroglu: Dar cum să-i spun altfel, să-l numesc cerşetor?

CITEŞTE ŞI:

Şumudică, pus pe liber de turci: Gaziantep a anunţat, oficial, plecarea românului

VEZI MOMENTUL ÎN CARE ŞUMUDICĂ E FĂCUT „ŢIGAN“

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea