Reghecampf, a doua finală pierdută cu Al Hilal. Urmează demiterea?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al-Hilal, echipa pregătită de antrenorul român Laurenţiu Reghecampf, a pierdut vineri seară finala Cupei Prinţului, 1-2 în faţa celor de la Al-Ahli, deşi a evoluat în superioritate numerică în ultima jumătate de oră.

În ultimul act al competiţiei s-au întâlnit Al-Hilal, locul 3 în Arabia Saudită, şi Al-Ahli, ocupanta locului secund. 

Al-Ahli, echipă antrenată de elveţianul Christian Gross, a deschis scorul în minutul 60, prin Alsoma, iar două minute mai târziu a rămas în inferioritate, după eliminarea lui Al Maiouf. 

Nawaf Alabid a irosit însă un penalty (66), pentru Al-Hilal, şi în loc de 1-1 s-a făcut 0-2, după ce aproape imediat Motaz Hawsawi a majorat diferenţa (68) pe tabelă. 

Deşi Al-Hilal a marcat prin atacantul nou-transferat, grecul Samaras (76), finala s-a încheiat 2-1 pentru Al-Ahli, care a câştigat Cupa Prinţului.

Al-Hilal se afla la a opta calificare consecutivă în finala Cupei Prinţului, competiţie pe care a câştigat-o de 12 ori.

Este cea de-a doua finală pierdută de Laurenţiu Reghecampf cu Al-Hilal, după ce saudiţii au ratat şi Liga Campionilor Asiei

Înaintea finalei Cupei Prinţului, presa arabă susţinea că Reghecampf ar putea fi demis, în cazul unui nou eşec. 

Citeşte şi 

A început numărătoarea inversă pentru Reghecampf: când poate fi urcat de arabi în avionul spre Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat