Regal fotbalistic, diseară: Barcelona – Real Madrid adună planeta în fața televizoarelor. Miza partidei

0
Publicat:

Real Madrid rămâne în cursă pentru titlu, Cupa Spaniei și Liga Campionilor. Ce-i drept, în competițiile interne, șansele madrilenilor la glorie sunt mai mici, comparativ cu Ligă, unde Real se simte ca peștele în apă, având 14 trofee (record all-time).

Benzema (Real Madrid) și Lewandowski (Barcelona), doi atacanți de clasă mondială

Iar calificarea în sferturile competiției a venit la fix pentru trupa pregătită de Carlo Ancelotti (63 de ani). Pentru că a ridicat moralul echipei, înaintea marelui meci cu Barcelona din weekend, de pe „Camp Nou“. Va fi una din ultimele șanse ale Realului de a opri marșul triumfal al catalanilor spre titlu. Cu 13 etape înainte de final, Barcelona conduce La Liga, având nouă puncte peste ocupanta locului 2, Real Madrid.

De remarcat că se vor juca două „El Clasico“, în decurs de 17 zile. Mai întâi, va fi meciul din campionat (diseară, ora 22.00, Digi Sport, Orange Sport, Prima Sport), iar apoi, după pauza prilejuită de meciurile echipelor naționale, vom avea Barcelona – Real Madrid (5 aprilie, ora 22.00), tot pe „Camp Nou“, în returul semifinalelor Cupei Spaniei. În tur, echipa pregătită de Xavi s-a impus cu 1-0 în competiția KO.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare