Real Madrid, la un pas de istorie: ce vor realiza spaniolii, dacă vor învinge Juventus în finala Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Isco. FOTO: GettyImages

Juventus – Real Madrid e finala Ligii Campionilor (3 iunie, Cardiff), după ce spaniolii au trecut peste şocul începutului de meci în returul cu Atletico Madrid.

În ultima partidă europeană găzduită de „Vicente Calderon“ – Atletico se va muta din următoarea stagiune pe o arenă de 270 de milioane de euro – echipa lui Simeone a condus cu 2-0 după 16 minute. 

Brusc, calificarea Realului, după 3-0 în tur, nu mai era aşa de sigură. Golul lui Isco însă, în minutul 42, le-a tăiat elanul gazdelor. Până la sfârşitul partidei, tabela nu s-a mai schimbat, iar Real a ajuns la a 15-a finală (Cupa Campionilor Europeni sau Liga Campionilor). 

Mai mult, „galacticii“ pot scrie istorie în confruntarea cu Juventus: pot deveni prima formaţie care cucereşte Liga în două sezoane consecutive de când competiţia a trecut la formatul modern. Milan a luat trofeul de două ori la rând, în 1989 şi 1990, însă pe când UEFA organiza Cupa Campionilor Europeni. Iată alte date statistice:

*Până acum, spaniolii au luat de 11 ori trofeul şi au cedat în ultimul act de trei ori (1962, 1964, 1981), dar niciodată de când s-a înfiinţat Liga Campionilor.

*Real Madrid şi Juventus s-au întâlnit ultima dată în finala Ligii Campionilor în 1998: madrilenii au câştigat cu 1-0.

*Juventus are cele mai multe finale pierdute în Liga Campionilor: 6.

*Defensiva e punctul forte al italienilor înainte de finala de la 3 iunie: Juventus a luat doar trei goluri în acest sezon al Ligii, pe când Real Madrid a primit 17 goluri. 

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”