Real e ireal, Ronaldo e uriaş: Cifrele stelare ale madrilenilor redau adevărata dimensiune a unei victorii fabuloase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Real Madrid a spulberat Juventus chiar în Italia la capătul unui meci în care starul portughez al „galacticilor“ a intrat în istorie.

Real Madrid e ca şi calificată în semifinalele Ligii Campionilor şi trupa pregătită de Zinedine Zidane rămâne în cursă pentru o performanţă fantastică: câştigarea competiţiei pentru al treilea sezon la rând!

Până când ibericii au făcut „dubla“ în 2015-2016 şi 2016-2017, nicio altă formaţie nu reuşise să-şi păstreze trofeul cucerit în Liga Campionilor. Acum, Real şi-a propus chiar acest posibil hattrick spectaculos, în încercarea de a salva un sezon în care a încheiat deja socotelile cu titlu în Spania şi a fost eliminată şi din Cupa Spaniei.

Juventus, învinsă acasă după...1.819 zile!

Victorioasă cu 3-0, marţi, pe terenul lui Juventus, Real a obţinut un rezultat uriaş, dacă ne uităm pe statistici.

A fost prima înfrângere a torinezilor, acasă, în Liga Campionilor de la 10 aprilie 2013! Adică, de 1.819 zile, italienii nu mai cedaseră pe teren propriu în această competiţie. Ultima formaţie care se impusese la Torino era Bayern Munchen, scor 2-0, la 10 aprilie 2013.

Apoi, eşecul suferit marţi seara a încheiat o serie formidabilă pentru trupa pregătită de Allegri: de 25 de meciuri în toate competiţiile, Juventus nu mai fusese învinsă! Ultimul eşec data din 19 noiembrie 2017, 2-3 pe terenul celor de la Sampdoria în Serie A. De atunci şi până marţi seara, Juventus a legat 25 de partide fără eşec. Bilanţul? 21 de victorii, 4 remize. Iar în 21 din aceste 25 de întâlniri, echipa n-a luat gol!

Ronaldo, zece meciuri la rând cu gol în Ligă!

Eroul Realului pe „Allianz Stadium“ din Torino a fost Cristiano Ronaldo. Portughezul de 33 de ani a reuşit o „dublă“ în această victorie cu 3-0 şi a ajuns la 14 goluri în acest sezon de Liga Campionilor. De altfel, Ronaldo e şi cel mai bun marcator al Ligii în această stagiune.

Totuşi, CR7 a ajuns pe prima pagină a ziarelor de sport cu o altă performanţă, una istorică. El a devenit primul fotbalist care a înscris în zece partide consecutive în Liga Campionilor! Seria sa formidabilă a început încă de la finala ediţiei precedente, atunci când a contribuit cu două goluri la victoria Realului în faţa celor de la Juventus, scor 4-1.

Iată cum a ajuns Ronaldo la 16 goluri în ultimele zece partide din Liga Campionilor:

*Juventus - Real Madrid 0-3 (2 goluri)

*PSG - Real Madrid 1-2 (un gol)

*Real Madrid - PSG 3-1 (2 goluri)

*Real Madrid - Dortmund 3-2 (un gol)

*APOEL - Real Madrid 0-6 (2 goluri)

*Tottenham - Real Madrid 3-1 (un gol)

*Real Madrid - Tottenham 1-1 (un gol)

*Dortmund - Real Madrid 1-3 (2 goluri)

*Real Madrid - APOEL 3-0 (2 goluri)

*Juventus - Real Madrid 1-4 (2 goluri)

22 de goluri a adunat Cristiano Ronaldo în sferturile Ligii Campionilor. Juventus, ca şi club, are 21 de goluri în toată istoria sa în această fază a competiţiei.  
Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată