Reacții după moartea lui Mihai Leu. Cum și-a cunoscut soția fostul campion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunedoreanul Mihai Leu, 57 de ani, a decedat marți seară, la Spitalul Fundeni, unde era internat, iar lumea sportului transmite mesaje de condoleanțe familiei și publică amintiri cu fostul campion.

Mihai Leu era mare pasionat de mașini

Mihai Stoica, președintele de la FCSB, a reacționat după ce a aflat vestea tristă și și-a amintit de o deplasare făcută alături de Mihai Leu, în 2009, alături de Unirea Urziceni, în UEFA Champions League.

Reacția lui Mihai Stoica, după moartea lui Mihai Leu

În 2009, când jucam cu Unirea Urziceni în Champions League, am avut onoarea de a face câteva deplasări alături de doi oameni deosebiți, Bela Urasi și Mihai Leu.

Atunci am realizat că un mare campion nu poate fi altfel decât un om special. Un sportiv uriaș, dar de o rară modestie și cu un bun simț ieșit din comun. Așa l-am cunoscut pe marele nostru sportiv. Și așa-l voi purta în memorie.

Rămas bun, champ! Dumnezeu să te odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei…”, a scris Mihai Stoica, pe contul personal de Facebook.

Plâns și la Hunedoara

Născut la Hunedoara pe 13 iulie 1969, Mihai Leu a fost un apropiat al echipei locale, Corvinul. La scurt timp după anunțul decesului, hunedorenii au postat pe rețelele sociale un mesaj special în memoria primului campion mondial al României la box profesionist.

Deplângem dispariția prematură a unui mare campion! Mereu aproape de clubul nostru, Mihai Leu s-a stins, dar ne-a lăsat o sumedenie de amintiri și de lecții de viață!

Primul campion mondial al României la box profesionist, Mihai a fost unul dintre cei mai importanți sportivi ai Hunedoarei, oraș cu care s-a mândrit mereu! Adio, campionule! Adio, leule!", au scris cei de la Corvinul, pe Facebook.

Cum și-a cunoscut soția

Anna Leu, soția lui Mihai, este născută în Italia. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată într-un restaurant din Leverkusen, în 1998. Imediat cum a văzut-o, Mihai Leu a fost convins că va fi soția sa, avea să povestească la mulți ani distanță, pe rețelele sociale. „Eram în Germania, aveam un antrenor nou și m-a rugat să îi arăt orașul fetiței lui. Era în 1990. Într-un bistro din Leverkusen am văzut-o în ziua respectivă pe Anna și știu că i-am zis fetei antrenorului meu: 'Ea o să fie soția mea!'. Nu știam nimic despre ea, cine e, cum e, dar pur și simplu am știut că va fi soția mea. Pentru mine, astea sunt momentele care rămân mereu în minte. Se afla în vizită la nişte prieteni de-ai mei de acolo, mai exact la o prietenă care lucra la acel bistro din Leverkusen. M-am îndrăgostit de ea pe loc. A trebuit să muncesc foarte mult ca să o cuceresc, dar am fost convins că vom rămâne împreună”, a povestit Mihai Leu pe contul său de Facebook. 

Mihai Leu și Anna au un fiu, Marco, 31 de ani, care lucrează ca instructor de sporturi de iarnă (schi și snowbord) în Austria. Leu a povestit că a fugit în Germania ascuns într-un camion.

Bute și Doroftei îl plâng pe Leu

Foștii campioni mondiali la box profesionist Lucian Bute și Leonard Doroftei regretă dispariția lui Mihai Leu, pugilist decedat, marți, la un spital din Capitală.

Într-un mesaj publicat pe pagina personală de Facebook, Lucian Bute, fost deținător al titlului mondial IBF la categoria supermijlocie, a afirmat că România a pierdut un mare campion.

România a pierdut astăzi un mare campion. Dumnezeu să te odihnească, Mihai... continuăm să ne rugăm pentru sufletul lui în zborul spre odihna veșnică și pentru familia lui care trece prin această cruntă pierdere și suferință”, a scris Bute.

La rândul său, Leonard Doroftei, campion mondial WBA la categoria semi-ușoară, a notat pe pagina sa de pe același site de socializare: „A murit Mihai Leu la 56 de ani. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.

CV-ul lui Mihai Leu

Mihai Leu s-a născut la 13 februarie 1968, la Hunedoara.

A început să boxeze în 1977 la Clubul Constructorul din Hunedoara, fiind antrenat de Ion Turică. El a cucerit titlul de campion național al României în 1983, 1984, 1985 și 1986, fiind campion mondial la juniori în 1987.

În anul 1991, Mihai Leu a trecut la profesioniști. A cucerit, în 1995, titlul de campion intercontinental versiunea WBO, la categoria semimijlocie, pe care nu și l-a apărat ulterior.

A cucerit titlul mondial la Hamburg, în 1997, în meciul disputat în 22 februarie împotriva lui Santiago Samaniego, devenind primul campion mondial la profesioniști din istoria României. S-a retras din boxul profesionist în 1998 cu un palmares zdrobitor de 28-0, dintre care 10 victorii au fost prin KO.

În automobilismul sportiv, o altă pasiune a sa, a reușit să câștige titlul de campion național de raliuri în 2003.

În 2014, a fost diagnosticat cu o afecțiune oncologică la colon, iar de atunci a fost supus mai multor intervenții chirurgicale.

Mihai Leu a murit la 56 de ani

Fostul campion mondial la box a avut probleme grave de sănătate în ultimii ani, iar în aprilie a fost dus de urgență cu elicopterul la spital. Acolo, a suferit o intervenție chirurgicală, după o hemoragie internă, și a stat internat câteva zile la terapie intensivă.

După ce petrecuse în spital aproximativ două săptămâni, Mihai Leu posta un mesaj plin de optimism, în care anunța că se simte mai bine și chiar se gândește să participe din nou la raliuri, a doua sa pasiune după box. Din păcate, însă, nu a mai avut oportunitatea de a se afla din nou la volan, unde spunea că "se simte cel mai bine".

Recent, a fost internat din nou la Institutul Clinic Fundeni, după încă o hemoragie, și a fost inclusiv în comă indusă. În seara zilei de 1 iulie 2025, familia a anunțat decesul lui Mihai Leu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”