Reacţii după meciul fabulos al Stelei din Liga Europa. Antrenorul Aalborg: „Nu am mai trăit un asemenea joc în viaţa mea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa Steaua a reuşit joi seară să învingă cu scorul de 6-0 (0-0) formaţia daneză Aalborg, într-un meci desfăşurat în cadrul primei etape a Grupei J din Liga Europa.

Prima reacţie după această partidă a venit din partea antrenorului danez, care a declarat ca nu a mai trăit un asemenea joc în viaţa sa.

„Suntem foarte dezamăgiţi de meci, de cum a decurs jocul. Nu am fost pregătiţi suficient din punct de vedere fizic. Până la primul gol am jucat de la egal la egal, dar nu am fost suficient de buni la finalizare. S-a văzut lipsa de experienţă. După golurile 2 şi 3 am căzut psihic. Nu am fructificat ocaziile avute, iar Steaua a fost mai eficientă. În repriza a doua Steaua a demonstrat ce înseamnă să fii competitiv în Europa. Nu am mai trăit un asemenea meci în viaţa mea. În prima repriză am fost mulţumit parţial de joc, am crezut că vom pune probleme Stelei, dar dacă nu beneficiezi de ocaziile avute asta se întâmplă”, a declarat Kent Nielsen.

Pe de altă parte, fotbalistului Stelei, Claudiu Keşeru, autorul unei triple în meciul cu Aalborg, a menţionat că a avut parte de un sentiment foarte plăcut după ce a reuşit să înscrie de trei ori în poarta danezilor în decurs de 11 minute.

„Nu ştiu dacă am mai reuşit să dau trei goluri în 11 minute, dar este un sentiment foarte plăcut. Nu mă aşteptam, ţinând cont de evenimentele din prima repriză, când au avut mai multe ocazii şi doar datorită lui Arlauskis am intrat cu 0-0 la pauză. Probabil că am intrat puţin mai relaxaţi în prima repriză, iar ei intrând la turaţie maximă, ne-au surprins puţin. Dar în repriza a doua am dat drumul la motoare şi s-a văzut diferenţa”, a spus Claudiu Keşeru.

Şi tenicianul Stelei, Constantin Gâlcă, s-a arătat mulţumit de prestaţia elevilor săi, dar a subliniat că în prima repriză echipa bucureşteană s-a descurcat foarte slab.

„A fost un meci foarte greu pentru noi. Am avut o primă repriză foarte slabă, nu am fost o echipă compactă şi nu recuperam sus. Căpitanul lor era liber tot timpul între jucătorii noştri. Cred că a fost o lipsă de coordonare, dar am rectificat-o la pauză. La cum am jucat în prima repriză, a fost foarte greu. Este foarte greu să joci fără spectatori, e o atmosferă apăsătoare. Ştiam totul despre danezi, dar când eşti cu mintea în altă parte se întâmplă asta. Fundaşii şi mijlocaşii nu se sincronizau”, a declarat Constantin Gâlcă, potrivit Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”