Reacţia Simonei după eşecul de la Madrid: „Sunt tristă!“ Ce mesaje a avut pentru Ion Ţiriac şi Kiki Bertens

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Simona Halep a pierdut a patra finală jucată la Madrid Open, fiind învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, de olandeza Kiki Bertens (7 WTA)

la festivitatea de premiere, românca a vorbit depre sentimentele care o încearcă după eşecul din ultimul act al turneului din capitala Spanie. 

"Este o plăcere să vorbesc din nou pe această scenă. Este un turneu grozav pentru mine, nu pot fi mai fericită că am jucat a patra finală. Sunt tristă că nu am căştigat, dar Kiki a meritat, a jucat toata săptămâna un tenis foarte bun. Mi-ai luat două finale, două trofee, dar sper să mai jucăm meciuri şi să-mi iau revanşa. Îţi urez tot ce este mai bun şi mult succes la Roland Garros, Vreau să mulţumesc echipei mele, mamei mele, Virginiei Ruzici şi prietenilor apropiaţi. Domnule Ţiriac, vă mulţumesc, sper că nu sunteţi foarte supărat. A fost o săptămână extraordinară şi abia aştept să revin anul viitor! Vă mulţumesc!", a spus Simona la ceremonia de premiere.

Calificarea în finală este recompensată la Madrid cu un premiu de 608.700 de euro şi cu 650 de puncte WTA, în timp ce câştigătoarea trofeului primeşte 1.202.520 de euro şi 1.000 de puncte WTA.

Începând de luni, Simona Halep va urca o poziţie în clsamentul WTA, până pe locul 2, în timp ce Kiki Bertens va ajunge pe poziţia a 4-a 

Simona Halep a câştigat în 2017 şi 2016 turneul organizat de Ion Ţiriac, iar anul trecut a ajuns în sferturi. În 2014, Halep a jucat finala Madrid Open, pierdută în faţa rusoaicei Maria Şarapova.

Pe aceeaşi temă:

Neşansă rar întâlnită! Ce ghinion a avut Simona Halep într-un moment crucial al meciului cu Kiki Bertens

Halep, prăbuşire totală după intervenţia antrenorului: Simona l-a suportat o dată pe Daniel Dobre, apoi l-a luat la ceartă!

Cum a comentat presa din ţară şi cea internaţională înfrângerea Simonei Halep din finala turneului de la Madrid

Spovedania Simonei Halep, după finala de la Madrid: „Voi fi mai îngăduitoare cu mine, pentru că nu merit să fiu criticată!“

Kiki Bertens, după victoria din finala cu Halep: „Simona, mulţumesc că m-ai lăsat să joc cel mai bun tenis al meu“

     

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică