Răzvan Burleanu a ajuns la secţia de poliţie: Preşedintele FRF a fost audiat după mai multe plângeri împotriva sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de alegerile de la 18 aprilie, oamenii lui Mircea Sandu îl şicanează pe cel care i-a dat afară de la „Casa Fotbalului“.

Răzvan Burleanu a câştigat şefia Federaţiei Române de Fotbal (FRF) în martie 2014, după care a făcut o „curăţenie“ temeinică, debarasându-se de oamenii lui Mircea Sandu.

Concedierile nu s-au făcut însă ca la carte, ceea ce le-a permis celor daţi afară să câştige procesele deschise în războiul cu FRF. Potrivit „Gazetei Sporturilor“, patru dintre cei alungaţi de Burleanu, Dumitru Mihalache, Marian Bucurescu, Alexandru Stici şi Marcel Paraschiv au reclamat că au fost destituţi abuziv din funcţii şi că nu le-au mai fost plătite restanţele salariale.

Cu procesele câştigate, cei patru au obţinut dreptul de a fi reîncadraţi în funcţiile pe care le-au deţinut pe vremea lui Mircea Sandu. Spre exemplu, Dumitru Mihalache ar fi trebuit să fie numit, din nou, director de competiţii, şi să primească şi 22 de salarii din partea FRF.

Cum federaţia lui Burleanu n-a pus în aplicare decizia instanţei, Mihalache a făcut o plângere penală împotriva preşedintelui FRF. 

În contul acestei plângeri, dar şi altele similare, Burleanu a fost audiat, astăzi, la secţia 9 din poliţie din Capitală.

CITEŞTE ŞI:

*Burleanu, primele declaraţii după ce a fost audiat la poliţie: „Sunt nişte elemente de a ni se pune beţe în roate“

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!