Raţ şi-a prelungit contractul cu PAOK. Declaraţia fundaşului român, după ce-a semnat până în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Razvan Rat FOTO Facebook

După doar şase luni la PAOK Salonic, fundaşul român Răzvan Raţ şi-a prelungit până în 2017 contractul cu gruparea elenă.

 „Cred că am petrecut şase luni foarte bune aici. A fost o oportunitate să îmi prelungesc contractul şi am acceptat fără să mă gândesc prea mult. Când am discutat despre prelungirea contractului meu am spus doar că accept şi asta a fost. Îmi doresc ce am spus atunci când am venit aici, vreau ca PAOK să fie una dintre cele mai bune echipe din Grecia, să câştige campionatul şi să ajungă cât mai departe în Europa. Acestea sunt obiectivele mele şi voi face tot ce voi putea pentru a le atinge“, a spus Raţ. pentru PAOK TV.

Răzvan Raţ este legitimat la PAOK Salonic din iunie 2014. În vară, fundaşul semnat un contract pe doi ani cu elenii, dar a decis să-şi prelungească înţelegerea după un tur excelent în tricoul alb-negrilor. 

În 18 partide în care a evoluat pentru gruparea din Salonic, în campionat (din 25 de etape), Raţ a înscris trei goluri. 

Citeşte şi 

Răzvan Raţ va fi coleg cu Costin Lazăr. După Ucraina, Anglia şi Spania, internaţionalul român a ajuns în Greci

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist